*/

Spiritele se încing în Catalonia: ameninţări, percheziţii, arestări. Barcelona strânge voluntari

Madridul a interzis oficial referendumul şi ameninţă cu arestări. Garda Civilă spaniolă a percheziţionat sâmbătă sediul unei mici publicaţii dintr-o localitate din Catalonia, suspectată că ar fi imprimat buletinele de vot pentru referendumul privind autodeterminarea. Barcelona adună voluntari pentru referendum.

Spiritele se încing în Catalonia: ameninţări, percheziţii, arestări. Barcelona strânge voluntari

Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat, vineri, legea referendumului pentru independenţa Cataloniei. Legea referendumului pentru independenţa Cataloniei, a fost adoptată cu o zi înainte de parlamentul de la Barcelona, scrie adevarul.ro.

Curtea transmis un avertisment şi autorităţilor locale să nu participe la organizareas referendumului, Procurorul general al Spaniei, Jose Manuel Maza, anunţând că este gata să acţioneze împotriva autorităţilor catalane, pe baza acuzaţiilor de nesupunere, abuz de putere şi fraudă, în cazul în care se vor continua demersurile.  

Pub

Garda Civilă spaniolă a percheziţionat sâmbătă sediul unei mici publicaţii dintr-o localitate din Catalonia, suspectată că ar fi imprimat buletinele de vot pentru referendumul privind autodeterminarea, interzis, convocat pentru data de 1 octombrie, relatează AFP.     

Percheziţia a avut loc în oraşul Valls (24.000 de locuitori), care a aderat la Asociaţia municipalităţilor independente, dispuse să deschidă secţiile de votare pe 1 octombrie.   După anunţul privind percheziţia, mai multe sute de persoane au decis să manifesteze în faţa localurilor publicaţiei, strigând „Vom vota !“ şi „Independenţă !“, a constatat un fotograf al AFP la faţa locului.  

În faţa unei urne simbolice din carton, manifestanţii fluturau drapele separatiste şi cântau imnul catalan „Els Segadors“.  

Un purtător de cuvânt al Gărzii Civile din Tarragona (nord-est) a confirmat pentru AFP că Garda „ face o percheziţie vizând revista El Vallenc“, fără să precizeze scopul.   Media spaniole au afirmat că forţele de ordine acţionează astfel pentru a da de urma buletinelor de vot.   

Dar, se pare că aceste ameninţări nu sunt suficiente pentru a opri importantul demers politic. La Barcelona se lucrează deja la listele de voluntari pentru secţiile de votare la referendum, care însă vor trebui să înfrunte interdicţiile Madridului, transmite "The Telegraph".  

"Acţiunile în justiţie al Madridului nu schimbă nimic", a declarat Jordi Turull, un purtător de cuvânt al guvernului catalan. „Să soliciţi un referendum nu e o infracţiune", a declarat Turrul, însistând că îşi vor apăra libertăţile democratice în faţa acestei "stări de asediu".

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI