ora: 14:46, 20 apr 2017 9260 0

(update) Situația în Chișinău la ora 16:00: Mai multe străzi au fost închise, iar peste 520 de copaci au fost rupți


(update) Situația în Chișinău la ora 16:00: Mai multe străzi au fost închise, iar peste 520 de copaci au fost rupți
Foto: facebook.com

(update 17:05) Ninsoarea de afară continuă să creeze probleme în trafic. Primăria municipiului Chişinău informează despre situaţia din oraş, la ora 16:00, ca urmare a ninsorii din ultimele ore.

 Doar în oraşul Chişinău au fost doborâţi peste 520 de copaci;
-       Conform datelor operative, în rezultatul căderilor de arbori sau crengi în capitală au fost avariate peste 90 de unităţi de transport;
-       Au fost avariate mai multe linii de curent electric şi unele linii a reţelei de contact a Regiei Transport Electric Chişinău;
-       Unele cartiere rămân fără energie electrică;
-       De asemenea, în 21 de localităţi din componenţa municipiului Chişinău parţial sunt deconectări de la energia electrică, iar comuna Cruzeşti este total deconectată de la reţeaua de energie electrică şi apă potabilă;
-       Pe 6 adrese, copacii au căzut peste conductele de gaz;
-       Unele străzi sunt închise, din cauza copacilor căzuţi pe carosabil;
-       În teren au fost mobilizate echipe de intervenție din cadrul Î.M. „Asociaţia de gospodărire a spațiilor verzi”, Direcției situații excepționale a municipiului Chișinău, ÎM „Lumteh”, ÎM „Exdrupo”, Parcul Urban de Autobuze, Regia Transport Electric Chişinău, preturilor de sector, întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ şi întreprinderilor pentru servicii locative. În total, peste 1300 de persoane şi peste 60 de unităţi de transport;
-       La lichidarea consecinţelor ninsorii, au intervenit şi carabinierii (70 de persoane).

(ora 14:46) Primăria municipiului Chişinău informează despre situaţia în oraş, la ora 14:00, ca urmare a ninsorii din ultimele ore.

-       Au fost înregistrate circa 500 de cazuri de rupturi de arbori sau crengi pe străzi sau în cartierele locative, iar unii arbori au fost smulşi chiar din rădăcini;
-       Au fost avariate mai multe linii de curent electric şi unele linii a reţelei de contact a Regiei Transport Electric Chişinău;
-       Unele cartiere rămân fără energie electrică;
-       Unele străzi sunt închise, din cauza copacilor căzuţi pe carosabil;
-       În teren au fost mobilizate 12 echipe de intervenție din cadrul Î.M. „Asociaţia de gospodărire a spațiilor verzi” (circa 600 de persoane), 10 echipe din cadrul Direcției situații excepționale a municipiului Chișinău, 6 echipe din cadrul ÎM „Lumteh”, echipe de intervenţie ale RED Union Fenosa, ale preturilor de sector, întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ şi întreprinderilor pentru servicii locative (circa 500 de persoane).

În context, Primăria municipiului Chişinău solicită locuitorilor:
1)      Să evite la maxim deplasările pe străzile oraşului, inclusiv pe trotuare, având în vedere pericolul prăbuşirii copacilor sau crengilor, dar şi căderea zăpezii de pe blocurile de locuinţă sau clădiri;
2)      Toţi locuitorii, în mod special tinerii, elevii şi studenţii, să evite zonele unde observă fire electrice sau cabluri rupte şi să sesizeze autorităţile;
3)      Şoferii să evite parcarea maşinilor sub copaci;
4)      Serviciile municipale vor acționa non-stop, pentru a interveni la lichidarea consecinţelor vremii.

Pentru a informa despre arbori doborâţi sau alte consecinţe ale vremii, cetățenii sunt îndemnați să apeleze autorităţile la următoarele numere de telefon: 022-22-22-67; 022-22-26-04; 022-21-27-98, 901 şi 902.

Pe întreg teritoriul municipiului Chişinău se acţionează în continuare, pentru lichidarea consecinţelor ninsorii. Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, precipitațiile puternice sub formă de ninsoare și lapoviță vor continua până mâine, 21 aprilie 2017.

Comentarii (0)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Social
 
Căutare
Login
Top taguri