ora: 08:59, 22 oct 2013 3194 13 Autor: Cristina Buzovschi

Sergiu Sîrbu, comparat cu „avocatul diavolului”


Sergiu Sîrbu, comparat cu „avocatul diavolului”
Sergiu Sîrbu, deputat PD
Foto: UNIMEDIA / Igor Vrabie

Sergiu Sîrbu a ajuns să fie comparat cu un „avocat al diavolului”. Asocierea i-a făcut-o deputatul Valeriu Munteanu, în timp ce proaspătul democrat relata cum se simte în sânul formațiunii și în cadrul coaliției de guvernare, notează UNIMEDIA.

Deputatul PD a declarat că a fi la guvernare este mai greu decât a fi în opoziție și că a aderat la formațiunea condusă de Marian Lupu deoarece a vrut să-și pună umărul la prosperarea țării.
 
„Știți, este foarte ușor a critica. Multă minte nu trebuie ca să critici. A distruge este foarte ușor, cu mult mai ușor este să critici. Cât eram la comuniști, mi-a fost foarte ușor să critic, dar nu mă simțeam în apele mele”, a specificat Sîrbu în cadrul emisiunii „ÎnProfunzime” de la ProTV Chișinău.
 
Această replică l-a indignat pe liberalul Valeriu Munteanu. „Te rog să fii mai explicit aici, ce când erai la comuniști nu foloseai mintea la turațiile necesare? Ce înseamnă că multă minte în opoziție nu trebuie? Stai puțin, tu ai fost vreo patru ani în opoziție, asta ce înseamnă?”, l-a întrebat acesta.
 
„Este foarte simplu de a critica. Noi încercăm să construim, să unim forțele, să ne consolidăm, să facem ceva pentru a arăta niște rezultate - este ceva complicat și implică multă responsabilitate. Eu am dorit puțin să-mi schimb direcția și nu doar să critic, cu toate că atunci când se fac greșeli, eu cred că critica este foarte binevenită”, a adăugat fostul comunist.
 
„Sergiu, atunci când erai la comuniști erai mai credibil. Îmi aduc acum aminte de filmul american „Avocatul Diavolului”. Sergiu face același lucru, îl făcea pentru comuniști, iar acum îl face pentru altcineva. Cineva face, iar Sergiu trebuie să argumenteze că totul bine”, a mai spus Munteanu.
 
 

UNIMEDIA amintește că Sergiu Sîrbu a părăsit fracțiunea PCRM și partidul condus de Vladimir Voronin pe 12 decembrie 2012. Acesta a invocat dezacordul față de politica promovată de formațiune, divergențele din sânul comuniștilor, dar și dictatura de partid.

La exact 7 luni de la plecarea din PCRM, pe 12 iulie 2013, Sîrbu a anunțat că aderă la Partidul Democrat și că își va continua activitatea în Parlament în sânul grupului condus de Dumitru Diacov.

Comentarii (13)
  • -4 (4)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • -1 (3)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +1 (3)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • -1 (1)
          Comentariul a fost șters de redacție.
          • 0 (2)
            Comentariul a fost șters de redacție.
    • +1 (1)
      dar sarbu are ce face da?
      pedistii sunt toti comunisti in suflet!
      • -1 (5)
        Comentariul a fost șters de redacție.
    • +1 (3)
      Comentariul a fost șters de redacție.
  • -1 (3)
    Vomitiva situatie! Populism gretos. Inteligenta de primitiv cu diploma de lingau las. Constat, cu stupoare, ca juristul Hahaler Munteanu, infundat in noroi, ce tot umbla macane, e mult mai prejos decat Seriojca Sarbu. Ranjetul mefistofelic si fanfaronada de Bula ale Hahaleru-lui nu mai distreaza decat fanii de circari sau fani Moscova. Asta-i unsul diavolului. El este unul dintre fixistii care au tradat cauza. Ba mai mult, cantand in struna comunistilor, au devenit mai zelosi decat toti rusofilii gripati.
  • +1 (3)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • +2 (4)
      Comentariul a fost șters de redacție.
  • +1 (1)
    Pai sarbu a fost 8 ani avocatul diavolului.
  • 0 (0)
    BRAVO SIRBU DISTRUJE DIAVOLII DE PE PAMITUL NOSTRU TOT MAI MULTI VA RESPECTAM PENTRU VERTICALITATE

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA