„Secretul” premierului interimar Gheorghe Brega. Incidentul în care a fost implicat

Noul premier interimar, Gheorghe Brega s-a născut la 25 septembrie 1951 în Drepcăuți, Briceni este un medic și politician din Republica Moldova, viceprim-ministru pentru probleme sociale al Republicii Moldova din 30 iulie 2015 și deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând cu anul 2009.

Ajuns pe listele liberalilor în Parlament, Brega s-a făcut remarcat în spațiul public printr-un scandal în care a fost implicat. Bloggerul Dragoș Galbur a scos la iveală secretul rușinos al fostului medic. Acesta a fost învinuit că a lovit o soră medicală, iar în rezultat ea a stat imobilizată câteva luni la spital. De atunci, asistenta stă acasă pentru că orice puseu de tensiune o poate aduce în stare de comă. 

„Secretul” premierului interimar Gheorghe Brega. Incidentul în care a fost implicat
(Foto: UNIMEDIA / Igor Rotari)

Brega a negat incidentul, însă documentele prezentate confirmă istoria femeiei. Mai mult, ziarul Adevărul a realizat un material amplu în care descrie cu amănunte această filă neagră din biografia noului premier interimar. Astfel, foștii colegi ai lui Brega au confirmat caracterul impulsiv al fostului deputat, dar și incidentul cu pricina. 

Potrivit datelor sale biografice, între 1972-1974 a fost asistent medical la Spitalul de urgență din Chișinău. Între 1974-1976 a lucrat ca medic internist și medic-chirurg urolog la Spitalul Clinic Municipal nr.1 din Chișinău, iar între anii 1976-1978 – medic urolog la Spitalul Clinic Municipal nr.2 din Chișinău. În perioada 1978-1983 a activat ca medic oncolog-urolog la Policlinica Institutului Oncologic din Republica Moldova, iar între 1983-1989 a fost medic oncolog-urolog în secția de procto-urologie a Institutului Oncologic din Republica Moldova. Din 1989 până în 2004 a fost șef al secției urologie din cadrul Institutului Oncologic din Republica Moldova, iar între 2004-2009 – medic chirurg-urolog la Centrul Sănătății Familiei “Galaxia.”

Pub

Din 2009 până în prezent este deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea fracțiunii Partidului Liberal. La 30 iulie 2015 a fost învestit în funcția de viceprim-ministru pentru probleme sociale al Republicii Moldova în Guvernul Streleț, fiind înaintat la din partea Partidului Liberal.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub