ora: 10:52, 09 aug 2017 8338
Autor: Redactia UNIMEDIA

S-a întâmplat în România. Un moldovean a ajuns în comă la spital, iar soția sa însărcinată e grav rănită, după ce au intrat cu mașina pe contrasens


S-a întâmplat în România. Un moldovean a ajuns în comă la spital, iar soția sa însărcinată e grav rănită, după ce au intrat cu mașina pe contrasens
Foto: obiectivdesuceava.ro

Un moldovean de 34 de ani a intrat cu mașina pe contrasens, lovind o dubă ce circula regulamentar. In urma accidentului, șoferul de 34 de ani a ajuns în comă la spital, în timp ce soția sa, însărcinată, a fost și ea rănită. In urma impactului extrem de violent, cele două mașini au fost aruncate în șanțurile de pe marginea drumului, fiind grav avariate. Bucăți din autoturisme erau împrăștiate peste tot la fața locului.

Potrivit presei locale, un grav accident rutier s-a produs pe DN2, pe raza localității Vadu Moldovei, pe fondul vitezei și a carosabilului umed. Trei persoane, dintre care o femeie însărcinată, au fost rănite, după ce două autovehicule au intrat în coliziune. Mașina în care era un cuplu din Republica Moldova a intrat pe contrasens într-o curbă, fiind lovită în plin de o dubiță. In urma impactului extrem de violent, cele două mașini au fost aruncate în șanțurile de pe marginea drumului, fiind grav avariate. Bucăți din autoturisme erau împrăștiate peste tot la fața locului. Dubița s-a oprit în gardul unei case.

„Trei persoane au fost implicate în accident, două din autoturism și una din autoutilitară, din care una a rămas încarcerată. Salvatorii au luat măsurile specifice de siguranță, au extras din autoturism victima încarcerată și au acordat primul ajutor tuturor persoanelor implicate în accident. O femeie și un bărbat, conștienți, au fost transportați la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal Fălticeni. Victima încarcerată, un bărbat, aflată în stare de inconștiență, a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plutonierul adjutant Alin Găleată.

Dacă femeia însărcinată a fost scoasă de localnici, soțul său a rămas încarcerat și a fost scos dintre fiarele mașinii de pompierii de la Descarcerare. Moldoveanul în vârstă de 34 de ani, este în comă de gradul III, cu leziuni grave la cap, iar femeia însărcinată, de 27 de ani, soția lui, este și ea rănită, însă în stare stabilă. Soferul dubiței a fost și el rănit și transportat la Spitalul din Fălticeni, starea lui nefiind una gravă. Dacă moldoveanul nu a putut fi testat cu etilotestul, celălalt șofer, un bărbat de 64 de ani, a fost pus să sufle în alcooltest, rezultatul fiind alcoolemie zero. Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte in care s-a produs accidentul. Ei au întocmit un dosar de cercetare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
MD în presa străină
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA