Românii sunt printre europenii care stau cel mai puţin timp în faţa televizoarelor sau pe telefoane după terminarea orelor de program

Românii se află pe locul trei, după italieni şi austrieci într-un clasament format din 15 state, în care populaţia petrece cel mai puţin timp în faţa ecranelor după terminarea orelor de program, arată un studiu al Eurostat.

Românii sunt printre europenii care stau cel mai puţin timp în faţa televizoarelor sau pe telefoane după terminarea orelor de program
(Foto: descopera.ro)

Europenii cu vârste cuprinse între 20 şi 74 de ani petrec după serviciu între două şi trei ore pe zi în faţa unui ecran, relatează Mediafax.

Un sondaj realizat în 15 ţări membre ale Uniunii Europene, între 2008 şi 2015, arată că timpul pe care adulţii îl petrec în afara serviciului şi implică activităţi legate de utilizarea ecranelor (cum ar fi timpul petrecut în faţa televizorului sau a altor mijloace de informare în masă, jocuri pe calculator sau alte activităţi bazate pe ecrane), variază între 3 ore în Grecia, până la doar două ore în Italia.

Pub

Cele mai mici ponderi ale timpului petrecut în faţa ecranelor după terminarea orelor de program s-au înregistrat în Italia, unde localnicii petrec sub 2 ore în faţa gadgeturilor. Italienii sunt urmaţi de austrieci, care petrec puţin peste 2 ore, şi de români care petrec sub 2 ore şi 30 de minute în faţa ecranelor.

La polul opus se clasează Grecia, unde cei mai mulţi dintre respondeţi petrec peste 3 ore în faţa ecranelor, urmată de Belgia şi Finlanda.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub