BREAKING NEWS
„StarNet” anunță pierderi de 7 milioane de lei în urma incendiului. Când va fi remediată problema

„RITLABS” a obținut premiul „Mercurul de Aur” în concursul Marca Comercială a anului 2016

Compania „Ritlabs” a primit în cadrul celui mai important eveniment al businessului autohton – “Gala Businessului Moldovenesc”, desfășurat la 16 iunie 2017, premiul „Mercuriul de Aur” la categoria „Export”, în concursul “Marca comercială a anului 2016”.

„RITLABS” a obținut premiul „Mercurul de Aur” în concursul Marca Comercială a anului 2016
(Foto: Ritlabs)

Concursul este organizat de Camera de Comerț și Industrie în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a Republicii Moldova, și are scopul de a promova pe piața autohtonă practicile de succes în domeniul marketing-ului și branding-ului. Competiția este o testare a competitivității produselor și serviciilor moldovenești, efectuată în baza evaluării mărcilor comerciale de către un juriu profesionist și de către consumatorii din Moldova.

„Ritlabs” este compania care produce „The Bat!” – programul de poștă electronică, care este foarte cunoscut peste hotare. SRL „Ritlabs” este unica firmă din Moldova, care creează programe pentru computer integral, de la început și până la capăt, și le vinde în lumea întreagă sub marca comercială proprie, iar „The Bat!” este unicul brand în domeniul IT din Moldova, cunoscut larg peste hotare: în special în Germania, Polonia, Rusia, Ucraina. În anul 2016 Ritlabs a exportat produsele sale utilizatorilor din 98 de țări ale lumii.

Medaliile în categoria Marca Comercială „Export” se acordă pentru cea mai eficientă strategie care a adus rezultate considerabile la ieșirea pe noi piețe. La această categorie au participat mărcile companiilor autohtone, producătoare de bunuri și prestatoare de servicii, înregistrate în străinătate, care cuceresc piețe externe și creează o imagine favorabilă a țării.

Programul moldovenesc „The Bat!” a apărut pe piața mondială în anul 1998 și este acum principalul program poștal. Între utilizatorii programului se numără posesori de computere casnici, organizații de stat, precum și bănci și alte instituții financiare, întreprinderi din industria aerocosmică, petrolieră și a gazelor, companii din domeniul asigurării cu programe și aparataj, un cerc larg de firme din business-ul mic și mijlociu din 191 de țări ale lumii.

Compania „Ritlabs” a fost premiată și anterior în cadrul acestui concurs.



P.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.