ora: 18:07, 26 dec 2016 5602 0

„Reveniri care inspiră”. Află experiența tinerilor cu studii peste hotare, dar implicați în dezvoltarea proiectelor noi acasă


„Reveniri care inspiră”. Află experiența tinerilor cu studii peste hotare, dar implicați în dezvoltarea proiectelor noi acasă
Foto: UNIMEDIA

Anul acesta, Gala Studenților vine cu noi idei, și cu o restructurare a evenimentului de premiere a studenților participanți la categoria “Excelență”. Au fost introduse două rubrici noi – “GSORM Talks” și “Reveniri care inspiră”, care vor aduce pe scenă câte 3 tineri inspiraționali, ce vor prezenta discursuri motivaționale cu subiecte actuale.

La Rubrica “Reveniri care inspiră”, invitații vor avea ocazia să asculte 3 speakeri care și-au făcut studiile peste hotare, după care au revenit acasă, unde s-au implicat activ în dezvoltarea de proiecte noi.

Daniela Petrușevschi și-a luat diploma de Masterat în Științe și Politici ale Mediului la Central European University în 2004, după care a revenit pentru 2 ani în Republica Moldova. A fost mereu implicată în proiecte mari și mici, unde a dezvoltat inițiative de mediu, și mai ales ce țin de politicile mediului. Și-a continuat apoi studiile la TIAS School for Business and Society în Environmental Conflict Management and Negotiation, unde și-a luat diploma în anul 2009, iar mai apoi a urmat Alfred Toepfer Akademie für Naturschutz (NNA) unde a obținut diploma de studii în 2010. De atunci, a revenit în Republica Moldova și în prezent activează la Agenția de Dezvoltare Austriaca (ADA).

Pe 28 Decembrie, ea ne va vorbi despre scopurile și valorile interpersonale pe care le consideră ea esențiale în stabilirea oportunităților și luarea deciziilor.


Alex Arnaut are 29 de ani și se descrie ca fiind un “tech geek”. Îi plac sporturile extreme și muzica rock. A absolvit LCC International University (Lituania, Klaipeda) în 2011, cu specialitatea în Administrare de Business Internațional. A revenit în Moldova în același an, unde a început să activeze în calitate de Junior Project Manager, iar de atunci face parte din FFW Digital Agency. În prezent, tânărul este Managerul General al oficiului din Moldova. Îi place enorm industria în care activează (IT), dar și mai mult adoră echipa cu care interacționează în fiecare zi, ăsta fiind motivul ce îl determină să rămână în continuare în Moldova și să fie optimist. Din experiență, Alex afirmă că Moldova are oameni competenți, deștepți și bravi care au capacitățile de a revoluționa situația țării de astăzi.

Alex Gutsaga a absolvit Universitatea Tehnică din Moldova , iar apoi a urmat un curs de educație profesională la Goldratt Schools, Israel. A revenit în Republica Moldova în anul 2006, unde a făcut parte din mai multe proiecte și a dezvoltat cîteva afaceri. Printre acestea se numără serviciile de Business Consulting, unde a ajutat mai multe afaceri să dobândească avantajul competitiv pe piață; afacerea turistică: hailatara.md care include un sistem cu ghid audio internațional. În prezent, activează ca Service Delivery Manager la Endava.

Vă reamintim că Gala Studenților Originari din RM se va desfășura miercuri, 28 decembrie 2016, începând cu orele 17.00, în incinta teatrului Eugène Ionesco din Chișinău, iar evenimentul va avea loc cu sprijinul partenerilor : Vinăria din Vale, Mobiasbancă FIA, Medpark, Vatrocons SRL.

Doritorii de a participa la eveniment și de a interacționa cu speakerii și laureații GSORM, sunt invitați să se înregistreze prin completarea acestui formular. Confirmarea participării va parveni sub formă de invitație electronică. Înregistrările vor fi acceptate în limita locurilor disponibile, după principiul primul venit – primul servit.

Comentarii (0)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Cultură/Stiinţă
 
Căutare
Login
Top taguri