*/

Replica lui Chirtoacă: Când m-a făcut PLDM primar?

Dorin Chirtoacă vine cu o replică către Vlad Filat, după ce acesta a declarat că PLDM nu va mai face din liberal primar al Capitalei.

Prim-vicepreședintele PL spune că liberal-democrații niciodată nu l-au ajutat să devină primar, ci dimpotrivă au lansat campanii de denigrare, transmite UNIMEDIA.

Replica lui Chirtoacă: Când m-a făcut PLDM primar?
Dorin Chirtoacă, primar general de Chișinău (Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie)

„Când m-a făcut PLDM primar? PLDM de fiecare dată a mers împotriva mea la alegeri: în 2007, când dânsul a candidat, şi în 2011, când jumătate de an au făcut campanie de discreditare, nici nu se saluta pe stradă respectivul. Pentru ca în luna mai să vadă că nu are încotro, era evident că oamenii vor vota pentru primarul acesta în continuare. Văzând că pierde, a făcut acel gest aparent salvator. Acum a revenit la aceeaşi retorică din 2007 şi din 2011”, a menționat Dorin Chirtoacă într-un interviu pentru Jurnal de Chișinău.
 
Dorin Chirtoacă a făcut deja publică intenția de a candida pentru un al treilea mandat în fruntea Capitalei.
 
Amintim că Vlad Filat a anunțat că PLDM va veni cu propriul candidat la alegerile locale din 2015, dar a evitat să spună numele acestuia.
 
Candidatul PLDM pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, la alegerile locale precedente, a fost secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu. Candidatura acestuia a fost retrasă înainte de primul tur, iar formațiunea a declarat că-l susține pe Dorin Chirtoacă în cursa pentru Primăria Capitalei.
 
Ulterior, Dorin Chirtoacă a câștigat alegerile locale din 2011, acumulând cu câteva mii de voturi mai mult decât contracandidatul său, în prezent socialistul Igor Dodon.
 

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI