Citește toate știrile la acest subiect

Reacția lui Ghimpu la decizia CEC privind referendumul de demitere a lui Chirtoacă: CEC nu este o instituție independentă, ci subordonată guvernării PD

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, afirmă că CEC nu este o instituție independentă, așa cum prevede legea. Declarația a fost făcută de liberal pe pagina sa de Facebook după ce Comisia Electorală Centrală a decis că referendumul de demitere a primarului suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, va avea loc pe 19 noiembrie curent.

Reacția lui Ghimpu la decizia CEC privind referendumul de demitere a lui Chirtoacă: CEC nu este o instituție independentă, ci subordonată guvernării PD
(Foto: Facebook / Mihai Ghimpu)

Mai mult, Ghimpu nu este deacord cu decizia CEC și spune că va fi atacată în instanța de judecată.

„Comisia Electorală Centrală nu este o instituție independentă, cum prevede legislația, dar subordonată guvernării (PD), fapt confirmat prin solicitarea CEC-ului adresată Oficiului Teritorial Chișinău a Cancelariei de Stat (OTC CT), privind legalitatea deciziei CMC nr. 8/2 din 12.09.2017, ”Cu privire la stabilirea datei Referendumului local pentru revocarea din funcție a primarului general al municipiului Chișinău, dl Dorin Chirtoacă”. Răspunsul OTC CT, că decizia CMC este legală, a fost luată ca bază de CEC, în detrimentul prevederilor Codului electoral, care prevede că referendumul local nu poate fi numit mai târziu de 45 de zile din ziua adoptării deciziei instanței de judecată.

Pub

- Chiar în cadrul ședinței CEC, membru comisiei Dl. Gafton a atras atenția că data referendumului poate fi numită, doar în perioada dintre 12 - 27 octombrie, dar Codul Electoral interzice organizarea referendumurilor cu 120 zile înainte ori după organizarea oricărui tip de alegeri în raza aceleiași circumscripții. (19 noiembrie vor avea loc alegerea primarului orășelului Sângera, care face parte din circumscripția Chișinău). Asta înseamnă că referendumului nu poate avea loc nici ăn toamnă nici la primăvară, pentru că s-a depășit termenul de 45 zile, prevăzut la art. 186, aln. (2) din Codul electoral.

- Același membru al Comisiei Electorale Centrale a atras atenția că în conformitate cu deciziilor Curții Constituționale, referendumurile nu pot avea loc în lipsa alocării cheltuielilor necesare de către Parlament (cca 40 milioane de lei).

Având în vedere cele menționate, putem constata că nu doar dosarele penale sunt politice, dar și decizia de azi a CEC-lui”, a scris Ghimpu.

Acesta mai scrie că o dată ce decizia Consiliului Municipal Chișinău a fost atacată în instanța de judecată, Comisia Electorală Centrală era obligată să nu examineze numirea datei de desfășurarea a referendumului local, până la emiterea unei hotărâri de către instanța de judecată.

De asemenea, Ghimpu a venit cu un apel către chișinăuieni, cerându-le să-l „apere” pe primar:

„Stimați locuitori ai municipiului Chișinău. Partidul Liberal cu forțe proprii a reușit să oprească referendumul populist și anticonstituțional al lui Dodon, prin care se dorea îngenuncherea istoriei românilor și întoarcerea acestei republici definitiv și ireversibil cu fața spre est.

Dar acum, noi avem nevoie de unitate și de ajutor din partea tuturor locuitorilor mun. Chișinău pentru a opri acest referendum ilegal îndreptat împotriva lui Dorin Chirtoacă, pentru a opri risipa banilor publici și pentru a pune capăt ilegalităților puse la cale de socialiști și susținute tacit de democrați și de cei din partidul lui Leancă.

Să apărăm cetatea de cei care astăzi stau preș la Moscova în fața lui Putin. Să apărăm municipiul de cei care astăzi controlează republica și vor să controleze și capitala. Să apărăm primarul și victoriile obținute de Dumneavoastră în alegerile locale din 2007, 2011 și 2015”, a conchis Mihai Ghimpu.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI