Publika TV reacționează după ce ieri mai multe instituții media au făcut un demers către CEC: „E un atac şi o presiune asupra jurnaliştilor postului nostru de televiziune”

Mai multe instituții media din Republica Moldova, printre care și portalul de știri UNIMEDIA, a făcut un demers către Comisia Electorală Centrală, după ce duminică, site-ul postului de televiziune privat Publika TV a prezentat în regim real primele date cu rezultatele alegerilor înaintea autorității electorale, păstrând în totalitate designul și însemnele specifice ale Comisiei Electorale Centrale și ale Alegerilor Locale Anticipate 2018.

Cu o reacție la acest demers a venit Publika TV, care califică declarația instituțiilor media ca fiind un atac la adresa televiziunii private.

Publika TV reacționează după ce ieri mai multe instituții media au făcut un demers către CEC: „E un atac şi o presiune asupra jurnaliştilor postului nostru de televiziune”
imagine simbol (Foto: UNIMEDIA)

Mai mult, reprezentanții instituției spun că datele pe care le-au transmis în direct au fost accesilibe tuturor, deși contrar acestor declarații, pe site-ul CEC datele au apărut după 10 minute de la transmisiunea televiziunii private.

„Publika TV se arată surprinsă şi îngrijorată de solicitarea mai multor instituţii de presă, care au semnat un demers prin care au cerut Comisiei Electorale Centrale să verifice în ce mod au apărut pe post rezultatele în timp real ale votului de duminică, 20 mai 2018.

Pub

Datele prezentate în direct pe site-ul Publika.md şi la Publika TV sunt cifre oficiale, accesate de pe site-ul Comisiei Electorale Centrale şi luate din codul-sursă al acestui portal, accesibil tuturor.

Aceste adrese au putut fi accesate de oricine care are o minimă pregătire tehnică. Mai mult, faptul că Publika TV şi Publika.md au fost primele instituţii media care au difuzat aceste informaţii arată că am fost mai bine organizaţi şi mai bine pregătiţi, nicidecum că am fost în vreun fel avantajaţi de cineva”, se arată în poziția oficiala a site-ului Publika TV.

„Mai mult, postul de televiziune a solicitat la rându-i organizaţiilor de media din Moldova să ia act „de acest atac împotriva” sa.

Din păcate, în ultima vreme, postul nostru de televiziune este ținta unor atacuri din partea unor grupuri de jurnaliști și organizații neguvernamentale afiliate politic. Credem că aceste atacuri fac parte dintr-o campanie agresivă bine gândită.

Catalogăm acest demers drept un atac şi o presiune asupra jurnaliştilor postului nostru de televiziune şi o lipsă de fairplay din partea semnatarilor declaraţiei. De asemenea, solicităm respectuos organizaţiilor de media din Moldova să ia act de acest atac împotriva noastră”, mai scrie în reacția postului de televiziune Publika TV.

Menționăm că instituțiile media au socilitat CEC explicații oficiale despre cum a fost posibil ca o singură instituție media să aibă acces exclusiv la datele CEC înainte de prezentarea lor oficială, situație care i-a pus în condiții inegale pe toți reprezentanții mass-media, precum și stabilirea unui mecanism clar și exact prin care orice instituție media să aibă acces egal și corect la toate datele prelucrate de către Comisia Electorală Centrală.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub