ora: 13:20, 26 ian 2015 2828 12

PSRM: Suntem unica formaţiune politică parlamentară de pe eşichierul politic de stânga


PSRM: Suntem unica formaţiune politică parlamentară de pe eşichierul politic de stânga
Igor Dodon, lider PSRM
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Partidul Socialiștilor s-a întrunit într-o şedinţă a Consiliului Republican, în cadrul căreia socialiștii au adoptat o declaraţie cu privire la formarea majorităţii parlamentare, transmite UNIMEDIA cu referire un comunicat al formațiunii.

 

În declaraţie se spune că PSRM nu a participat la formarea majorităţii parlamentare, nu a votat propunerile pentru preşedinte şi vicepreşedinţii Parlamentului, nu va vota noul Guvern și va fi în opoziție față de actuala guvernare.
 
„Constatăm că s-a întâmplat ceea ce multă lume bănuia încă înainte de alegeri – formarea unei coaliţii a oligarhilor, o coaliţie a celor trei Vlazi, al cărei scop este protejarea averilor personale şi gestionarea în comun a puterii şi a fluxurilor financiare. Politica şi ideologia este secundară pentru ei, iar problemele socio-economice ale cetăţenilor lipsesc din lista lor de interese. PSRM regretă votul Partidului Comuniştilor şi respectiv contopirea acestei formaţiuni cu cei care au adus Republica Moldova în prag de faliment”, se menționează în textul declarației.
 
Socialiștii regretă că Partidul Comuniştilor nu a susţinut în niciun fel cele trei obiective propuse de Partidul Socialiştilor: anularea Acordului de Asociere cu UE, organizarea unui referendum naţional privind vectorul extern al ţării și introducerea cursului de Istoria Moldovei în şcoli.
 
Potrivit formațiunii, de acum înainte, eşichierul politic de stânga este reprezentat în Republica Moldova de o singură formaţiune politică parlamentară – Partidul Socialiştilor. 
 
„Tot PSRM este singura opoziţie reală faţă de noua guvernare. În aceste condiţii, de uzurpare totală a ţării de către triada oligarhică, noi considerăm că alegerea şefului statului în 2016 poate fi grav compromisă”, mai scrie în declarație.
 
În cadrul şedinţei Consiliului Republan PSRM au fost puse în discuţie mai multe chestiuni importante, printre care: situaţia actuală în domeniul economic, social şi politic din ţară, pregătirea formaţiunii către alegerile locale. 
 
„Ţara se află de mai mult timp într-un vid al legii, ordinii şi dezvoltării. Statul ca şi cum nu mai funcţionează. Sistemul bancar este în continuare jefuit, leul se devalorizează, tarifele şi preţurile cresc, oamenii sărăcesc şi rămîn fără locuri de muncă, exporturile scad în continuare, satele sunt depopulate, infrastructura degradează, datoriile externe cresc, investitorii nu se grăbesc să vină, agricultorii nu primesc ajutor de la stat, criminalitatea bîntuie în sate şi oraşe, corupţia devine tot mai sufocantă. Moldova merge din rău în mai rău”, constată socialiștii.
 
Potrivit lor, PSRM „va lupta împotriva oligarhilor, nu doar în Parlament, dar şi la alegerile din această primăvară”.

Comentarii (12)
  • -7 (9)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    Sinteti inca o dauna da nu formatiune de esichierul...
    • -11 (13)
      Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
      Sunteti doar un partener de incredere a lui ghimpu, si unul pe altul va completati perfect ca extremisti si mi-i frica ca o sa scindati complet societatea noastra prin prostia ce o promovati.

      Sunt cetățean activ
      • -8 (12)
        Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
        Auzi bre Dodon, spune lucrurile pina la urma daca esti asa mare Batman, spune ca sunteti formatiunea ce aveti deputati ce nu au habar ce e aia PIB, ca incalcati grosolan Constitutia si legile tarii, ca aveti deputati ce nu stiu limba de stat, hai curaj cu asa ceva nu vrei sa te expui ??

        Sunt cetățean activ
  • +4 (8)
    Nu inteleg, sunteti tradatori pentru ca sunteti levie, s-au invers, sunteti levie pentru ca sunteti tradatori.Cum n-ar fi dar Moldova si cetatenii ei perd ca nu toate partidele trag carul Moldovei spre directia dorita a poporului libertate,independenta,bunastare. Nu, nu vom trai noi bine, nu vrem si nici nu ne punem intrebarea de ce se intimpla toate acestea. Noi votam dar cineva din exterior cistiga, nu suntem in stare macar sa alegem griul de neghina. Fiecare popor are asa conducatori care-i merita.

    Sunt cetățean activ
  • +2 (2)
    interesant, cand fiscul va demonstra cum acestea un finantat campatia cu bani de peste hotare, cati ani de inchisoare papa fiecare defutat?
  • +3 (5)
    ...prea sofisticat formulat. Era mai simplu de spus „cel mai levai partid parlamentar”
  • -5 (5)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    Bre, prapaditule! Nu exista in lomba moldoveneasca asa cuvant ca esichier. De ce spurci graiul moldovenesc? :-P
  • +2 (2)

    ...PAI CUM IA VENIT PE FAX DE LA MOSCOVA ASA SI CITESTE...E TRISTA TREABA ASTA CU "POLITICIENI" MOLDOVENI ASERVITI INTERESELOR STRAINE SI NU E NICI DE AZI SAU DE IERI - E DE MULT TIMP IN ISTORIA MOLDOVEI - MEREU BOIRII MOLDOVENI AU VINDUT TARA IN SCHIMBUL DREPTULUI DE A "RULI" SI JEFUI...ORICUM, STAPINII LUI DODON SE DUC LA FUND CA PIATRA IN CADERE LIBERA. ESTE IMPORTANT CA ACEASTA PIATRA SA NU CADA PESTE NOI. DAR "DODONI" LA NOI TOT TIMUL AU FOST SI CU PARERE DE RAU SI VOR MAI FI.
    SARCINA NUMARUL UNUL ACUM AR FI PUNEREA LA DUBA A LUI PLAHOTNIUC - EL ESTE CEL CE BLOCHEAZA ORICE SCHIMBARE SPRE BINE.
  • -3 (7)
    "...Suntem unica formaţiune politică parlamentară de pe eşichierul politic de stânga" ?
    Ba, dondown, stii cum se spune in popor la asta?
    - Ai luat-o 'hoisa' prin popusoaie !
  • +1 (1)
    cu evenimentele din ultima vreme ar putea sa devina unicul de stanga ...
    de data asta s-au clarificat care-s de centru
  • +1 (1)
    Sinteti unicii primiti in o asa componenta "reprezentativa"de stapinii din kremlin. Ar fi tare bine sa ramineti la ei pentru totdeauna.

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA