ora: 09:24, 28 apr 2017 8430
Autor: Eugen Durbala

Primarul capitalei confirmă că Nistor Grozavu a semnat contractul legat de parcările cu plată, fără acordul Consiliului Municipal: „Se mai poate întâmpla”


Primarul capitalei confirmă că Nistor Grozavu a semnat contractul legat de parcările cu plată, fără acordul Consiliului Municipal: „Se mai poate întâmpla”
Foto: UNIMEDIA

Dorin Chirtoacă a fost invitatul emisiunii Important de la postul TVC21, unde a vorbit, între altele, despre dosarul parcărilor cu plată, în care a fost arestat viceprimarul Nistor Grozavu, dar și Șeful Direcției Transport Public, Igor Gamrețchi.

Edilul a confirmat că Grozavu a semnat acest contract, neavând acordul Consiliului Municipal, acesta fiind singurul moment în care ar fi greșit adjunctul său. “Domnului Grozavu i se poate imputa că a semnat acest acord fără decizia Consiliului Municipal, fapt prevăzut inclusiv de legea Parteneriatului Public Privat.

De obicei, asemenea lucruri se pot întâmpla din motivul unui volum destul de mare de acte pentru semnat. Apare întrebarea: de ce a fost transmis la semnare acest contract, ținând cont că în decizia Consiliului scria clar că este nevoie de aprobarea Consiliului înainte de semnare. Plec de la buna credință a domnului Grozavu și de la posibilitatea comiterii unei greșeli”, a spus Dorin Chirtoacă în cadrul emisiunii.

Primarul municipiului Chișinău, referindu-se la comunicatul de presă al CNA, prin care ieri se anunța că Nistor Grozavu ar furniza informații relevante despre “schema infracțională și beneficiarii acesteia”, a presupus că nu este altceva decât o metodă a organelor de anchetă de a face presiuni. “Nu exclud doar un singur lucru, că la nivelul organelor de drept mai există așa o practică: să existe presiuni pentru a fi date declarații despre unul sau altul, iar noi te lăsăm să pleci acasă”, a precizat Chirtoacă.

UNIMEDIA amintește că viceprimarul municipiului Chişinău, învinuit în dosarul parcărilor cu plată, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. 

La 25 aprilie, CNA a reținut șapte persoane care sunt cercetate penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz într-un dosar de corupţie ce vizează selectarea companiei ce urma să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în Chișinău.

Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru
  • +1 (1)
    nu era lumina, am uitat ochelarii acasa, sunt batrin si nu am vazut ce am semnat.
  • +1 (1)
    Daca un asa proiect major sa semnat din "neatentie", atunci e clar de ce apar alte constructii ilegal sau ne la locul lor
  • +2 (2)
    Cred ca majoritatea chisinauienilor il vad de rea-credinta pe Grozavu si multi altii de la primarie,spre deosebire de cum isi vede subalternii, instalati de el,Chirtoaca...
    Faptul ca nu a fost semnatura CMC constituie ceva minor,in comparatie cu multiplele ilegalitati comise in acest caz.
  • +1 (1)
    Cind un primar sustine asa gafe a subalternilor sai, inseamna ca si el este corupt. Nu putem justifica nici intr-un fel inprofesionalismul subalterilor! Cu acelasi succes putem spune ca si alti subalteri au semnat din greseala acte care transmit terenurile publice in proprietate privata - nimic grav, NU? :-)))
    Chirtoaca - s-a sfirsit epoca elactoratului care te sustinea si care credea in ce spui. Gata, nu mai avem incredere in prostiile pe care le spui.
  • 0 (0)
    un simplu viceprimar sau cum?

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA