Presa română: Basarabenii vând pe trotuar; „Ne pregătim să sărbătorim Marea Unire, dar îi prigonim pe frații de peste Prut”

Deși exista un sector special amenajat pentru ca sătenii de peste Prut să își poată vinde produsele în Galați, aceștia au fost dați afară din piață, scrie România Liberă.

Presa română: Basarabenii vând pe trotuar; „Ne pregătim să sărbătorim Marea Unire, dar îi prigonim pe frații de peste Prut”
(Foto: romanialibera.ro)

Apropierea sărbătoririi centenarului Marii Uniri aduce un val de creștere a sentimentului patriotic și național. La Galați, ca în toate localitățile de pe malul Prutului, secolul trecut de la crearea statului român este primit și cu regretul că după 1990 inconsecvența politicienilor de la București nu a adus unirea Basarabiei cu România.

Totuși, după „Podul de Flori” din mai 1990, dar mai ales după aprobarea micului trafic de frontieră, gălățenii merg peste Prut, la Giurgiulești și Cahul, unii chiar săptămânal, ca să cumpere produse alimentare moldovenești, mult mai gustoase și fără E-uri. Iar sătenii de dincolo de Prut vin în piețele din Galați pentru a-și vinde produsele.

Pub

În urmă cu vreo 20 de ani, basarabenii își vindeau produsele pe trotuar, la „Casa Roșie”, fosta Casă de Cultură a Tineretului. Edilii au avut o idee bună, înființând pe Calea Basarabiei, strada care duce spre Vama de la Giurgiulești cu Republica Moldova, o Piață de gros, în care a fost înființat și un sector unde au fost amenajate tarabe la care pot să își vândă produsele alimentare sătenii de peste Prut, care trec granița în baza facilităților micului trafic de frontieră. Firesc, gălățenii au dat acestei piețe numele de „Piața Basarabenilor”. Mulți cumpără de aici cașcaval, pește afumat, conserve, dulciuri, vin, etc.

Dar, recent, o hotărâre locală a surprins pe toată lumea: printr-o decizie a conducerii Administrației Piețelor Agroalimentare Galați, basarabenii au fost dați afară din „Piața Basarabenilor”!

„Nu e normal, vorbim de frații noștri”

„Frații de peste Prut au ajuns să își vândă mărfurile pe trotuar, lângă poarta „Pieței Basarabenilor”. Sunt oameni simpli, majoritatea femei la vârsta pensiei, care trăiesc din lucratul pământului și vin la piață să își vândă produsele”, scrie România Liberă. „Am trecut zilele astea pe Calea Basarabiei și am descoperit moldoveni care vând acum pe trotuar, pentru că nu mai au acces în Piaţa de gros, nu e normal, vorbim de fraţii noştri”, spune Marian Filimon, președintele patronatului întreprinderilor mici și mijlocii din Galați.

Este primul și deocamdată singurul oficial care consideră că nu e firesc ce se întâmplă.

Explicația oficială: n-au documente de proveniență

Până la urmă, cei care conduc Galațiul au fost nevoiți să vină și cu o explicație. Viceprimarul Sorin Enache a explicat că basarabenii nu au documente de proveniență a mărfii. „Legea ne obligă să respectăm toate normele în vigoare, iar cetăţenii moldoveni nu au documente de provenienţă a mărfii, mai ales că ei declară la vamă că aceste mărfuri sunt pentru uz personal. Pentru a putea vinde în bune condiţii (condiţii legale), ar trebui amenajate în piaţă spaţii speciale”, explică viceprimarul Sorin Enache.

Prima întrebare este, evident, dacă sunt necesare „spații speciale”, de ce Primăria și Administrația Piețelor Agroalimentare Galați nu au investit câteva mii de lei în transformarea tarabelor din beton în acele „spații speciale”. Și argumentul cu lipsa „documentelor de proveniență” este în picaj. Câțiva basarabeni, mai cu dare de mână, au închiriat tarabe la o altă piață, din cartierul Micro 17. Acolo sunt pe tarabe cam aceleași mărfuri, dar Administrația Piețelor nu i-a dat afară pe acei comercianți pentru lipsa documentelor de proveniență.

Și ar mai fi ceva, care dovedește tratamentul discriminatoriu aplicat fraților de peste Prut, prea săraci ca să își poată permite închirierea unei tarabe și care își vindeau produsele la „Piața Basarabenilor”. La piețele din Galați vin și săteni din comunele din jurul orașului, cu produse din propria gospodărie, ca și sătenii de peste Prut, dar pe „români” nu îi ia nimeni la întrebări pentru lipsa documentelor de proveniență, cum li se întâmplă „basarabenilor”.  

Teamă și tăcere…

„Am discutat cu câțiva dintre basarabenii care își vindeau produsele pe trotuar. Au refuzat să comenteze situația, mi-au spus că așteaptă să vadă ce se va întâmpla: „Dacă ei știu ce fac… Noi n-avem de unde să știm. Așteptăm să vedem ce are să se mai întâmple”, ne-a spus o femeie în vârstă. Le este teamă că un cuvânt apărut în presă le-ar putea lua și dreptul de a-și vinde produsele pe trotuar.

Am încercat să aduc vorba și despre Marea Unire, în speranța că am putea lega o discuție, dar răspunsul a fost tăcere și priviri”, conchide autorul reportajului.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI