ora: 12:12, 01 feb 2013 4640 44 Autor: Cristina Buzovschi

PLDM propune ca adjuncții lui Chetraru să fie numiți prin concurs


PLDM propune ca adjuncții lui Chetraru să fie numiți prin concurs
Chetraru și Cojocaru
Colaj: UNIMEDIA/europalibera.org
Deputații din fracțiunea parlamentară a PLDM au elaborat și înregistrat la Secretariatul Parlamentului un proiect de lege care vizează alegerea vicedirectorilor Centrului Național Anticorupție. În opinia liberal-democraților, nu este corect ca directorul, angajații Centrului și șefii subdiviziunilor teritoriale să fie selectați în bază de concurs, în timp ce adjuncţii directorului să fie numiți de Parlament, doar la propunerea directorului CNA, relevă UNIMEDIA.

Deputații PLDM propun ca adjuncţii directorului să fie numiți în urma organizării unui concurs public, transparent. De asemenea, urmează să fie stabilite clar criteriile de selectare, astfel încât să fie aleși cei mai buni specialişti în domeniu.

„Rolul adjuncţilor directorului CNA nu poate fi neglijat. Or, adjuncţii, preiau atribuţiile directorului în absenţa acestuia. În asemenea condiţii, devine evidentă necesitatea asigurării selectării celor mai buni profesionişti în domeniu, urmând a fi selectaţi în baza acelorași criterii ca și în cazul alegerii șefului CNA”, se menționează într-un comunicat al fracțiunii PLDM.

UNIMEDIA precizează că directorul CNA, Viorel Chetraru, a solicitat Parlamentului să examineze în mod prioritar, până la sfârșitul sesiunii de toamă-iarnă a Legislativului, proiectul de numire a adjuncților săi. Această măsură ar fi necesară în vederea asigurării bunei funcționări a instituției. Potrivit proiectului de hotărâre, în calitate de candidați pentru funcțiile de director-adjunct sunt propuși Viorel Mihăilă și Cristina Cojocaru, fost membru al Comisiei Naționale de Integritate(CNI).

Însă, nu a fost să fie deoarece nu s-a ajuns la un numitor comun în cadrul Alianței. S-au opus fracțiunile PL și PLDM.

Comentarii (44)
  • -26 (104)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    hai morcoveii incepeti si latrati, pentru orezul care val da morcovul de filat, laudati acuma pldm-ul
    • +24 (104)
      Daca a se de tare ceri asta iti voi da sa te joci putin cu morcovul meu .
      • +23 (105)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • -22 (104)
          Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
          e interesant, ca eu pun un comentariu si voi vreo 40 de salariati va chinuiti sa puneti minusuri, administratorii de la unimedia spun ca morcovul de filat ma cauta sa ma laude ca va pun la munca nu stati degeaba sa va dea orez
          • +25 (101)
            slavicy, fiecare cu parerea lui, n-am nimic impotriva, dar tu se pare ca esti cel mai activ de pe forumul acesta, plus la aceasta esti cam putin limitat si marginit daca repeti de 50 ori una si aceeasi.
            • +23 (101)
              PLDM este singurul partid care se gindeste la popor, la bunastarea cetatenilor.
              Cit despre PD pot sa zic ca fac un joc murdar, un joc care ii apara interesele lui PLOhatniuc, vedem pe zi ce trece ca acest partid nu ne duce la bine si ca este format din tradatori si criminali, Plohatniuc fiind cautat de catre interpol prin Italia, LOndra, Cipru.
              Zubco implicat in acest caz tragic pentru intreaga societate.
              Focsa minustrul culturii prins beat la volan si implicat in scandal secsual cu secretara sa.
              Primarul din Bahmut membru PD implicat intr-o organizatie criminal si multi multi altii care au fost introdusi de catre Plohatniuc in sistema si nu sunt cunoscuti de catre cetateni dar detin functii inalte si activeaza in folosul lui Plohatniuc si al clanului sau.
              Imi este frica sa ma gindesc ce ar fi daca ar fi numai acest partid la guvernare.
              Cit despre Ghimpu , ce poti sa mai zici daca sa vindut lui Plohatniuc ca un tradator de patrie.
              • +19 (99)
                Da Brovo PLDM ei incearca sa implementeze transparenta in recrutarea personalului, nu cum era la comunisti sau cum procedeaza acum Plohatniuc...
                • +19 (95)
                  PLDM-ul a venit cu propunere rationala referitor la numirea adjunctilor. Cred ca vor fi de acord majoritatea cu aceasta initiativa, mai putin Plahotniuc.
                  • +17 (95)
                    CNA este instrumentul principal al lui Plahotniuc de atac și acaparare a businessului, așa acest așa-numit “businessman Plahotniuc” a furat multe afaceri și s-a împroprietărit cu averi fabuloase (hoteluri, bănci, televiziuni, imobile), așa continuă și astăzi. Poate proiectul respectiv ar opri acest flagel generator de hoţie şi corupţie.
                    • +25 (25)
                      nu inteleg cum poate fi altfel ... sigur ca trebuie sa fie prin concurs numit, super initiativa din partea PLDM
                    • +19 (23)
                      Ma bucur ca exista macar un singur partid care se intereseaza de tara si care aparainteresele societatii. Bravo PLDM si lui Filat pentru echipa adunata
                    • +3 (5)
                      Din nou o propunere excelenta din partea PLDM-ului! Am impresia ca doar PLDM-ul mai lucreaza si este pentru dreptate.
                      Este singurul partid in care se promoveaza profesionalismul. Un partid care are grija de popor! Merita intr-adevar increderea poporului! BRAVO!
                • -20 (94)
                  Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
                  transparenta unde???ai vazut-o la sef?hai sa avem atitudine la cea ce scrim si sa nu scrim numai pentru ca ni se plateste!!!pacat ca presa e in mina hotilor fileat si ploha si in timp ce voi roadeti aici morcovul lui fileat cineva mareste numarul de angajati consulari in transnistria,deschid oficii pe la orhei..se fac miscari care chiar daca ajung in presa le eclipseaza alte minciuni si nu iese la iveal adevarul!oare voi pentru ce luptati?azi e seful la putere-miine nu se stie,dar viitorul depinde de noi,caci pentru un salariul de nimic voi inchideti ochii si behaiti aici in grup la informatia care v-o mutileaza seful dupa bunul interes!
                  HAI SA DESCHIDEM OCHII
                  (A DA START LA MINUSURI!!!)

                  Sunt cetățean activ
                  • -36 (44)
                    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
                    PINA ACUM "STEJAREII" NU AU VAZUT ACESTA "PROBLEMA", DA ACUM SI-AU AMINTIT.
                    NU EI OARE CA IN FATA GUVERNULUI PRIMARII ISI EXPRIMA NEMULTUMIREA FATA DE IMPOTENTA LUI FILAT?
                    • +1 (5)
                      Bravo PLDM. SINGURUL PARTID CARE MAI MUNCESTE. MULT SUCCES!
                  • +3 (5)
                    Bravo PLDM! Ma bucur! Este o initiativa foarte buna. Chetraru fiind sluga lui Plahotniuc face ce vrea si ce i se ordona!
                    Ma bucur ca mai exista un partid care munceste pentru binele poporului! BRAVO PLDM!
                • +2 (6)
                  Mereu am respectat initiativele, deciziile celor din PLDM, pentru ca mereu au fost bine gandite. Si de aceasta data propunerea este foarte buna, pe cind Chetraru este sluga lui Plahotniuc, asta va stopa putin schemele mafiote ale papusarului.
                  BRAVO PLDM!!!
                  • 0 (0)
                    Mereu ati dat prin gropi, nu ati avut nici o data o strategie,nu aveti oameni capabili sa formuleze o idee nationala ,ca populatia s-o accepte, ati mai furat niste idei progresive de la alte partide ca PL...Eata aceasa este realitatea domnilor peledemisti.In rest agresivitate ,birfe, interes econmic, inlaturarea oamenilor onesti, profisionali de la functii si inlocuirea lor cu niste nemernic. Pe scurt.
          • +22 (102)
            O idee foarte buna , sustin aceasta initiativa, numai asa vom putea scapa de ghearele lui Plohatniuc , care isi baga oamenii sa-i peste tot.
          • +22 (102)
            Bravo PLDM ,ma bucura faptul ca sunteti cinstiti si faceti tot legal,cu concursu este o idee si solutie foatre buna..
            • 0 (0)
              Concursul acesta se cheAma: Bine ati venit in tara HOTILOR SI A CONTRABANDISTILOR. AVETI BANI DOMNILOR DE AJUNS , VA NUMIM IN ORCE FUNCTIE DIN STAT. Za vasi dengi liuboi capriz._ISCALITURA____________________Iscalitura PLDM.
        • +24 (102)
          Buna initiativa PLDM-ului ca adjunctii lui Chetraru sa fie numiti prin concurs, pentru a respecta principiul transparentei si a permite selectarea specialistilor calificati. Nu avem nevoie ca Chetraru sa-si inainteze candidaturile. Cu toti stim ca Chetraru se hraneste de la Plahotniuc si nu trebuie de permis ca Ploha sa acapere CNA 100%.
          Directorul CNA, Viorel Chetraru, a fost numit în funcția sa de către Plahotniuc. Deși formal, asta s-a făcut prin “partajare” la propunerea lui Lupu, care în AIE doar declară deciziile lui Plahotniuc.
          • +23 (103)
            Relația între Chetraru și Plahotniuc a început încă în proiectele de contrabandă cu importurile de carne la Giuriulești și Leușeni (care continuă cu succes și astăzi) iar actualmente este foarte strânsă, deși se încearcă ascunderea/camuflarea ei de la public. Săptămânal Chetraru se întâlnește cu Plahotniuc la o vilă din zona Dăncenilor înafara Chișinăului pentru coordonarea sarcinilor lui Plahotniuc și raportarea celor anterioare.
            • -27 (103)
              Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
              e interesant, ca eu pun un comentariu si voi vreo 40 de salariati va chinuiti sa puneti minusuri, administratorii de la unimedia spun ca morcovul de filat ma cauta sa ma laude ca va pun la munca nu stati degeaba sa va dea orez
      • +25 (103)
        Da morcovul meu tot i las da, dar cred ca propunerea inaintata de PLDM e buna!!!
        • -24 (102)
          Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
          e interesant, ca eu pun un comentariu si voi vreo 40 de salariati va chinuiti sa puneti minusuri, administratorii de la unimedia spun ca morcovul de filat ma cauta sa ma laude ca va pun la munca nu stati degeaba sa va dea orez
      • +27 (101)
        buna idee ca adjunctul lui Chetraru sa fie ales prin concurs,lasa fie ales cel mai bun ,dar sa nu fie ales prin alte cai de cumatrizm,si nu prin caile lui Plohatniuc..
    • +24 (102)
      slavicy da tu vad ca stai numai cu morcovul in gura (scuze de vorbele spuse) dar parca esti dependent de morcov, uite ce stire este dar tu numai morcov si morcov............
  • -27 (97)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    nina parca mai ieri imi aduc aminte cum repectivul citat in acest articol de mai sus zicea ca e gata sa dea la bot pentru premier?la cumparat deja ploha?fiti mai subiectivi la comentarii si nu va osedati de ideile cuiva caci degradati treptat...

    Sunt cetățean activ
    • +20 (98)
      Parca mai ieri,, redordead,, conexiunea dintre Ghimpu-Plahotniuc era una forte, fiind cimentată prin relaţii de rubedenie şi clientelare. Astfel, mama lui Dorin Chirtoacă, activează la Victoria Bank, unde este vice-preşedinte şi un alt nepot de a liberalului – Corneliu Ghimpu. Iată de ce nu ne-am mirat, cînd Cornel Ghimpu iniţial a fost propus la şefia Băncii Naţionale.
      Apoi, Dina Ghimpu, soţia lui Mihai Ghimpu – este şefă de direcţie la Ministerul Culturii, controlat de PD.
      În 2011, am aflat că Ghimpu şi-ar fi dat în arendă benzinăriile firmei Eurosim în favoarea Petrom, afiliat păpuşarului.
      • +21 (99)
        În campania din 2010, unul din sponsorii de bază ai PL a fost Vlad Plahotniuc. Iată de ce funcţia de prim vice-preşedinte a parlamentului, care iniţial ar fi trebuit să-i revină lui Ghimpu, a fost cedată lui Plahotniuc. Apoi, după ce a fost ales N.Timofti în funcţia de preşedinte de stat, liderul PL, conform Acordului AIE, (care este „mai presus decît Constituţia”) trebuia să devină spicher. Însă funcţia a rămas în mod surpinzător la PD. Ca şi funcţia de prim vice-spicher. Unii comentatori politici au emis ipoteza, că funcţiile date, ca şi cea a procurorului, au fost comercializate.
        • -19 (97)
          Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
          colea si echipa lui filat e curata ca lacrima las-o mai moale ca toti is pacatoshi si noi stim bine asta!dar de ce voi abordati numai o pozitie oarba in toate articolele asta ma irita!!!text gata pregatit informatie oferita de sef tu doar vezi cine cu cine se lupta ..si asta nu inseamna ca ei se lupta pentru viitorul tau sau al copiilor tai,ci pentru binele copiilor lor care fac studii prin suedia...dar la ai tai ce o sa le oferi???

          Sunt cetățean activ
          • -13 (81)
            Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
            voi chiar sinteti clonati de sef n-aveti parerea voastra in aceste comntarii!daca nu-i lauda la sef minus si sters comentariul
            SI VA MAI FACETI VICTIME CIND VA SPUNE CA SINTETI CUMPARATI!!!
            JURNALISTI DE BUZUNAR CE SINTETI!!!

            Sunt cetățean activ
      • -18 (94)
        Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
        si ce legatura are asta cu articolul in cauza si cu ce am scris eu? colea colea

        Sunt cetățean activ
        • -14 (76)
          Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
          ee asta e .. de aici se vede intentia voastra de a face lumina in tara asta sper sa aveti ocazia sa gustati din realizarile lui filat dar nu cred ca o sa aveti acces poate seful filimedia dar nici asta nu se stie


          Sunt cetățean activ
  • +7 (75)
    Este o inițiativă foarte bună pentru a nu permite unei persoane controlul asupra acestei instituții. Este cea mai importantă mișcare în calea luptei cu corupția. Bravo echipei PLDM! Învățați-vă domnilor Ghimpu și Lupu cum se luptă cinstit cu corupția. Nu cu declarații,ci cu acțiuni concrete.
  • -37 (43)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    PINA ACUM "STEJAREII" NU AU VAZUT ACESTA "PROBLEMA", DA ACUM SI-AU AMINTIT.
    NU EI OARE CA IN FATA GUVERNULUI PRIMARII ISI EXPRIMA NEMULTUMIREA FATA DE IMPOTENTA LUI FILAT?
  • +42 (44)
    Ce este băieței? Nu vă place viața fără corupție. Va-ți dat de gol,hoților ce sunteți.
  • -2 (2)
    Bine ar fi domnu filat,daca ati inceput asa practica , care vad ca le place peledemistelor, sa mergeti mai depparte si sa-l treceti prin concurs si pe seful fiscului vicol si pe seful vamei ba......
  • 0 (0)
    Prelungesc gindul mai departe, ce sar intimpla daca intradevar sefii estea de la vama , de la fisc ar trece prin concurs, da nu concurs de forma cum se face pe la noi, da un concurs adevarat, unde sefii numiti mai sus de prim-ministru, ar fi alesi prin concurs de colectivele care, chipurile ei le conduc, cred ca nu au acumula nic un vot.Da asa fel de concurs cu cit ar ridica prestigiul institutilor de stat, eaca asa democratie ne trebuie nou in stat, nu balaganul acesta de frati, surori, cumatrri, neamuri numiti chipurile prin concurs in functii de stat.
  • 0 (0)
    cunoastem noi numirile acestea "prin concurs" a lui Filat; eczact cum faceau si komunistii.
  • 0 (0)

    Niciodată Alianţa
    Nu va dezlega vreun nod
    Şi nici că lasă vreo speranţă
    Prin numirile din ...pod.
    Starea dată, se înţelege,
    Este într-un stat corupt...
    Ce n-ai face ce na-i drege
    Cel corupt fura mai mult.
  • 0 (0)
    exista un curs periculos pt Moldova de a da anumite directii oamenilor: cum ar fi vector RU, vector EU, vector Ro,vector Comunist pe cind in realitate nu se face nimic pt bunastarea oamenilor simpli. Si daca se imprumuta se face pt a duce tara in datorii, sau se aduc doar viciile societatilor straine sau al unui imperiu. Cazinourile sunt legale in tara, mita se ia, spalari de bani spre exterior exista, etc...Toti intorc legea cum o vor lipsind-o de continut, chiar si legea egalitatii in drepturi este o modalitate de a pune femeile la munca fizica zicind ca este o discriminare sa nu permiti femeii sa lucreze miner, sau constructii.Si sa vezi politicienii au inceput sa se intereseze si de veniturile celor de peste hotare ca un adevarat sistem de rachet, iar fostii racheti se incadreaza in sistemul politic din societate. La vama nu se permite sa intre in tara cu microbus marfar al unui moldov. dar inregistrat in EU, si nici chiar instrumente sau tehnologii noi.
  • 0 (0)
    раскол АЕИ, с заменой его на новую коалицию с участием ПКРМ и сохранение АЕИ у власти, в принципе, равноценны. В какое место ни поцелуй молдавских политиков – везде обнаружится Влад Плахотнюк.
    http://www.enews.md/blogs/view/2787/

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri