Pavel Filip: Guvernarea a îndeplinit cele 10 condiționalități. În primăvară așteptăm prima tranșă din suportul UE

Prima tranșă din asistența macro-financiară de 100 de milioane de euro acordată de Uniunea Europeană ar putea ajunge în Moldova în această primăvara. Despre acest lucru a anunțat Pavel Filip în cadrul emisiunii REPLICA.

Pavel Filip: Guvernarea a îndeplinit cele 10 condiționalități. În primăvară așteptăm prima tranșă din suportul UE
(Foto: UNIMEDIA)

„Dacă să vorbim în termeni optimiști, avem toată posibilitatea să obținem acești bani la sfârșitul lunii martie – luna aprilie. Ceea ce ține de prima tranșă. Mai mult, noi ne-am ambiționat, ne-am ambiționat să realizăm toate condiționalitățile până la sfârșitul sesiunii de primăvară-vară", a declarat Pavel Filip.

Dânsul mai spune că toate cele zece condiționalități au fost îndeplinite și urmează doar ca echipa de evaluatori de la Bruxelles să aprecieze implementarea acestora.

Pub

UNIMEDIA amintește că la început de an electoral, prima tranșă din suportul structural al UE ar putea fi disbursată Moldovei în primul trimestru al anului viitor. Anunțul a fost făcut de comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn la o întrevedere cu jurnaliștii Parteneriatului Estic. 

În aprilie 2017 cabinetul de miniștri aprobase inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind asistenţa macrofinanciară în valoare de 100 de milioane de euro.

La 4 iulie curent, Parlamentul European a aprobat acordarea asistenței macro-financiară în valoare de 100 de milioane de euro Republicii Moldova.

Ulterior Parlamentul European a decis să amâne ajutorul financiar în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova, în condițiile în care a avut loc schimbarea sistemului electoral.

Aceasta este a doua oară după 2010 când UE va furniza asistență macro financiară Moldovei. Cele 100 milioane de euro se echivalează cu 25% din nevoile financiare externe ale țării.

Moldova a intrat în recesiune economică în 2014, când economia și mediul politic au fost afectate de un scandal bancar și de dificultăți financiare, care au coincis cu nivel scăzut al exporturilor. Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare UE- Republica Moldova, care a intrat în vigoare în septembrie 2014.

 



Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI