ora: 17:27, 03 iun 2014 1528

Opoziția contestă Regulamentul Parlamentului la CC


Opoziția contestă Regulamentul Parlamentului la CC
Plenul Curții Constituționale
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Opoziția din Parlament contestă mai multe prevederi din noul Regulament al Parlamentului. Este vorba de trei sesizări separate depuse la Curtea Constituțională de un grup de deputați din PCRM, PSRM și PL, care vor fi examinate mâine, 4 iunie, în cadrul ședinței plenului, relatează UNIMEDIA.

Printre prevederi contestate se numără:
1.Comisiile de anchetă ale Parlamentului - competențe (interzicerea prezentării reprezentanților sistemului judiciar și de investigații la comisii, prin invocarea separării puterilor în stat);
2. Ordinea de zi:
§  Modificarea (la cererea Biroului permanent, a unei fracțiuni, unui grup de 5 deputați sau a autorului actului indicat în ordinea de zi);
§  Dezbateri interzise în afara subiectelor din ordinea de zi;
§  Limitarea la 1 minut a intervențiilor de modificare a ordinii de zi;
3. Discursuri limitate la 5 min. (de la 7 min.) în cazul deputaților și la 7 min. pentru fracțiuni;
4. Nulitatea, după 2 ani, a proiectelor înregistrate dar neincluse în ordinea de zi a Parlamentului;
5. Votarea proiectelor în 2 lecturi și în 1 ședință, (dacă nu sunt amendamente spre examinare suplimentară);
6.Regimul de urgență în adoptarea proiectelor, prevăzut la solicitarea președintelui ședinței sau unei fracțiuni, prin votul majorității;
7.Cvorumul dacă este întrunit – solicitarea poate avea loc din partea unei fracțiuni doar dacă majoritatea din fracțiunea respectivă sunt prezenți;
8.Absențele consultate cu Președintele Parlamentului, dacă vizează însărcinarea fracțiunii deputatului;
9.Blocarea tribunei, accesului în sală, folosirea echipamentelor de amplificare;
10.Sancțiunile financiare aplicate deputatului.

Regulamentul Parlamentului a fost modificat, spre nemulțumirea PL și PCRM

Autorii sesizărilor sunt deputații Artur Reșetnicov, Igor Vremea (1a sesizare), Igor Dodon, Ion Ceban (a 2a) și Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu și Corina Fusu (a 3a).

 

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA