O actriță britanică a relatat în The Guardian o audiție umilitoare pe care a avut-o cu producătorul Harvey Weinstein

Actrița britanică Romola Garai a declarat că s-a simțit "violată" în timpul unei audiții "umilitoare" cu producătorul american Harvey Weinstein, care a primit-o în camera lui de hotel în timp ce purta un halat de baie. Dezvăluirea ei reprezintă încă o mărturie împotriva celebrului producător hollywoodian, care a fost acuzat de mai multe femei de hărțuire sexuală, informează AFP.

O actriță britanică a relatat în The Guardian o audiție umilitoare pe care a avut-o cu producătorul Harvey Weinstein
(Foto: dotcrush)

Actrița, cunoscută în special pentru rolurile interpretate în serialul "The Hour" și în filmul "Angel", regizat de Francois Ozon, a dezvăluit într-un articol apărut în cotidianul The Guardian că trecuse deja de o primă audiție, însă a fost nevoită să se întâlnească cu Harvey Weinstein, pentru ca acesta să "aprobe personal" alegerea ei.

"A trebuit să merg în camera lui din hotelul Savoy, iar el mi-a deschis ușa și purta doar un halat de baie. Aveam doar 18 ani. M-am simțit violată de acest lucru, mi-a rămas imprimat foarte clar în memorie", a declarat artista britanică. Odată intrată în camera de hotel, ea s-a așezat pe un scaun și a purtat o scurtă conversație cu producătorul american despre filmul în care urma să joace.

Pub

După părerea ei, acest incident este reprezentativ pentru modul în care Harvey Weinstein se purta cu femeile din industria cinematografică, punându-le pe actrițele tinere care doreau să se afirme în această profesie în "situații umilitoare", pentru a le dovedi faptul că "el avea puterea de a face acest lucru".

Romola Garai a mai spus pentru The Guardian că nu putea să fie "mai puțin surprinsă" în legătură cu dezvăluirile despre comportamentul producătorului american. "Există atât de multe relatări despre situații în care el trimitea SMS-uri bizare și le hărțuia pe actrițe, spunându-le că le va oferi un rol dacă ele acceptau să ia masa cu el — e o tactică foarte răspândită", a declarat actrița britanică.

Ea a explicat și motivul pentru care nu a vorbit public mai devreme despre aceste lucruri: "În industria filmului oamenii ar fi fost șocați să vadă că eu consider că astfel de lucruri ar reprezenta o problemă".

Harvey Weinstein, unul dintre cei mai influenți producători de la Hollywood, a fost concediat duminică de propria lui casă de producție, The Weinstein Company, la trei zile după publicarea în The New York Times a unei anchete care a dezvăluit o serie de acuzații de hărțuire sexuală formulate împotriva sa.

El a fost acuzat de mai multe femei, inclusiv de vedete precum Ashley Judd și Rose McGowan, că ar fi încercat să le maseze, să le oblige să îl privească în timp ce era gol și că a promis să le ajute în carieră în schimbul unor favoruri sexuale.

Într-un comunicat de presă, Harvey Weinstein a declarat că respectă toate femeile, pledând pentru a i se oferi o a doua șansă, dar recunoscând în același timp că are "multe lucruri de făcut înainte de a merita acest lucru".

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI