*/

Mold-street: O premieră pe piaţa energetică a Moldovei

Acorduri de colaborare între Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) și Red Union Fenosa SA, precum și Termoelectrica SA, au fost semnate vineri, 10 noiembrie, în cadrul ședinței Consiliului de administrare al Fondului, prezidată de viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministrul Economiei și Infrastructurii, în calitatea sa de președinte al CA FEE, scrie mold-street.com.

Mold-street: O premieră pe piaţa energetică a Moldovei
(Foto: mec.gov.md)

Documentele prevăd că părțile semnatare vor coopera în domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile, pentru sporirea securității energetice a Republicii Moldova precum și pentru oferirea de beneficii importante consumatorilor de servicii energetice.

O premieră pentru Moldova

Pub

Vicepremierul Octavian Calmîc a menționat că este în premieră semnarea unor acorduri de colaborare dintre FEE cu întreprinderile şi instituţiile care activează pe teritoriul Republicii Moldova și cele străine.

Astfel, FEE va fi sub egida statului cea mai importantă instituție care va promova, finanța și implementa măsuri de eficiență energetică de calitate, ceea ce va servi drept garant pentru securitatea și eficiența energetică, precum și costuri mai mici pentru consumatorii și cetățenii țării noastre.

De asemenea, Octavian Calmîc, președinte al CA FEE, a salutat semnarea de către FEE a Memorandumului de Înțelegere și Cooperare cu Programul „Covenant of Mayors Demonstration Projects EU funded” al Delegației Uniunii Europene, pentru implementarea în comun a proiectelor de eficiență energetică. 

Granturi pentru instituţii locale

Consiliului de administrare FEE, în cadrul ședinței a audiat solicitările reprezentanților unor instituții publice privind posibilitățile de alocare a surselor financiare suplimentare, precum și coordonarea lucrărilor suplementare aferente celor anterior planificate în limita resurselor financiare alocate, scrie mold-street.com.

În acest context, a fost aprobat majorarea cu 309.000 lei a valorii Contractului de Grant pentru Instituția Medico-Sanitară Publică Asociația Medicală Teritorială Ciocana din mun. Chișinău; cu 49.000 lei pentru Liceul Teoretic Mircea Eliade din Nisporeni.

De asemenea au fost aprobate lucrări adiționale pentru Institutul Oncologic, în sumă de 700.000 lei în limita contractului aprobat și lucrări adiționale în sumă de 144.000 lei pentru gimnaziul „M. Tanasoglo” din Chirsova, Comrat.

A fost votat unanim redirecționarea resurselor financiare aprobate pentru finanțarea proiectului aferent sistemului de iluminat public din s. Borceag către finanțarea proiectului privind eficientizarea consumului de energie în cadrul Gimnaziului „Ion Creangă”, aflat la autogestiune, din aceeași localitate, scrie mold-street.com. 

Totodată, a fost aprobată decizia cu privire la reîncheierea Contractului de grant cu Primăria Peresecina, Orhei privind iluminarea stradală și procedura de remediere a discrepanțelor între prevederile Contractului de grant și lucrările executate de facto, precum și aprobat de principiu finanțarea măsurilor de eficiență energetică pentru Liceul Teoretic Prometeu din Grozești, Nisporeni, iar măsurile și costurile lucrărilor urmează a fi definitivate și prezentate Consiliului la următoarea ședință spre aprobare.

Experiment cu grădinițe cu consum redus de energie

De asemenea, reprezentanții Fondul pentru Eficiență Energetică au prezentat progresul realizat privind implementarea integrală a Proiectului-pilot „Grădinița casa pasivă” al Primăriei Călărași, privind edificarea unei grădinițe cu consum redus de energie.

Ca exemplu, a fost menționat că, suma achitată pentru consumul de energie pe o perioadă de 4 luni a constituit doar 14.300 lei. Așa cum toate măsurile preconizate pentru proiectul dat au fost realizate integral, contribuția Fondului în mărime de circa 730.000 lei va fi redirecționată pentru finanțarea măsurilor de eficiență energetică a Grădiniței de copii Nr. 3 „Lăstărel” din subordinea aceluiași beneficiar, Primăria Călărași.

De asemenea, au fost aprobate modificările la Criteriile de calificare a operatorilor economici pentru selectarea și contractarea Administratorului în cadrul Fondului pentru Eficiență Energetică și audiată prezentarea generală a Proiectului „Suport pentru Modernizarea Sectorului Energetic din Republica Moldova” cu axare pe componenta aferentă Fondului.

Sergiu Corin, director FEE a menționat că la propunerea Delegației UE și inițiativa FEE de comun cu Asistența Tehnică (Stars) au fost identificați pașii pentru demararea procedurilor de inițiere a Fondului în certificarea ISO 9001, scrie mold-street.com.

Astfel, Fondul pentru Eficiență Energetică își propune că până la finele anului 2018 să fie prima instituție de profil din țară certificată cu Standarde Internaționale de Calitate în domeniul eficienței energetice. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI