Mold-street: Ministrul Economiei Dodon din 2007 îl contrazice pe președintele Dodon din 2017

La mijlocul lunii septembrie, președintele Igor Dodon „în scopul sporirii nivelului protecției sociale a cetațenilor noștri, dar și pentru a impulsiona dezvoltarea economică a țării” a lansat pe agenda publică un set de inițiative legislative, scrie mold-street.com.

Mold-street: Ministrul Economiei Dodon din 2007 îl contrazice pe președintele Dodon din 2017
(Foto: mold-street.com.)

Una din propuneri vizează Restabilirea cotei 0 a impozitului pe venitul persoanelor juridice reinvestit.

Inițiativa președintelui, însă, în loc să conțină o fundamentare economico-financiară serioasă cu impactul potențial asupra mediului de afaceri, dar și asupra încasărilor la Bugetul Public Național, este argumentată într-o manieră manipulatorie și distorsionată. 

Pub

Cota zero, de la boom la fiasco pentru economia Moldovei

Drept argument de bază este menționat succesul introducerii cotei zero în anul 2008, chiar dacă măsura respectivă s-a dovedit a fi în cele din urmă mai mult un fiasco pentru economia națională.

Președintele explică în suportul propunerii sale că „aplicarea acestei măsuri fiscale de impulsionare a creșterii economice nu va fi o premieră pentru Republica Moldova, iar experiența perioadei în care întreprinderile aveau posibilitatea de a reinvesti profiturile obținute fără a achita impozitul respectiv, denotă efectul pozitiv semnificativ al acestei măsuri”. Potrivit acestuia, în anul 2008, când a fost aplicată pentru prima dată cota 0 la venitul din activitatea de întreprinzător reinvestit:

1.PIB-ul pe cap de locuitor a crescut față de anul precedent cu 37.7%,constituind 1696 USD. Pentru comparație, din 2012, cînd cota zero a fost exclusă,  PIB per capita în Republica Moldova a înregistrat o diminuare de  circa 7% (1833 USD in 2015 față de 1971 USD în 2011).  

2.În 2008 Republica Moldova a înregistrat un adevarat boom investițional. Astfel, în urma introducerii cotei 0 și a altor măsuri de liberalizare a economiei, investitiile in activele materiale pe termen lung s-au majorat în 2008 față de 2007 cu 38.7%, atingînd echivalentul a 1.75 miliarde de dolari. Pentru comparație, acest indicator, care reflectă calitatea climatului investițional și potențialul de creare a locurilor de muncă, la finele anului 2016 a constituit 987 milioane dolari, adică aproape de două ori mai puțin ca în 2008. 

3.Stocul Investițiilor Străine Directe (ISD) în anul 2008 s-a majorat față de 2007 cu peste 700 milioane dolari. Pentru comparație, în perioada 2012-2017 acest indicator a crescut cumulativ doar cu 85 milioane dolari, fapt care denotă clar efectele negative ale eliminării cotei 0, potrivit lui Dodon. 

4.În urma introducerii cotei 0 în 2008 a crescut semnificativ profitul declarat de către agenţii economici, în special de companiile mici şi mijlocii, care au ieşit din umbra, diminuînd semnificativ ponderea economiei tenebre. 

Statistica îl bate pe președinte

Ca și în cazul altei analize a sale, când afirma că după semnarae Acordului de Asociere cu UE a avut loc Furtul Miliardului și embargourile rusești, și în acest caz președintele enunță niște eveimente ce au avut loc după introducerea cotei zero în 2008, dar nu explică și care este relația de cauzalitate între aceste evenimente. Or, mai mult decât atât, datele de mai sus expuse de președinte sunt și ele de natură să manipuleze, întrucât:

1.Igor Dodon nu prezintă datele privind PIB pe cap de locuitor în condiții comparabile. Spre exemplu, portalul tradingeconomics.com arată evoluția PIB per capita în Moldova exprimat în prețuri constante în dolarii anului 2010, iar după cum poate fi desprins din figura de mai jos, în realitate PIB per capita din anul 2015 este superior valorii din anul 2011, ceea ce infirmă ipoteza enuțată de președinte, scrie mold-street.com.

Sursa: tradingeconomics.com

2.La fel, statistica îl contrazice necruțător pe președinte și în cazul evoluției activelor materiale pe termen lung din anul 2008. Deși acesta afirmă că acestea s-au majorat cu 38,7% datele BNS arată o creștere nominală de 18,8%, iar creșterea reală (în prețuri comparabile) a fost de doar 2,3% sau de 16,4 ori mai puțin decît cifra enunțată de Igor Dodon.

Sursa: Datele BNS

3.De asemenea, deși este adevărat că în anul 2008 Moldova a înregistrat un nivel record al investițiilor străine directe, aceasta se datorează mai degrabă conjuncturii regionale favorabile, decît ca rezultat al introducerii cotei zero. De altfel, și Romania a avut un nivel record al investițiilor străine în anul 2008 asta în condițiile în care în statul vecin la acea vreme (ca și acum) se aplica o cotă a impozitului pe venit de 16% pentru persoane juridice. Totodată, modelările unui studiu din anul 2007 arătau că „Introducerea cotei zero va avea o influenta neinsemnata asupra deciziilor investitionale”.

Ministrul Dodon din 2007 îl contrazice pe președintele Dodon din 2017

Interesant este însă faptul că deși cota zero la impozitul pe venit al persoanelor juridice reivestit a fost aplicată timp de 4 ani (2008-2011), Igor Dodon se concentrează doar asupra primului an în care a fost aplicată. Acest lucru devine și mai curios dacă ne întoarcem cu 10 ani în urmă cînd Igor Dodon în calitate de ministru al Economiei și Comerțului prezenta în Parlament inițiativele de liberalizare a economiei. 

Răspunzînd la întrebarea unui deputat referitor la impactul acestor inițiative, ministrul Dodon a spus că „În ceea ce tine de impozitul pe venitul reinvestit zero...efectul de la această reformă urmează a fi mai vădit pe parcursul anului 2009”.

Citește continuarea pe mold-street.com.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI