Mihai Ghimpu s-a plâns ambasadorilor „despre presiunile din partea Partidului Democrat la adresa oponenților politici”

Partidul Democrat face presiuni la adresa oponenților politici, oamenilor de afaceri, prin intermediul organelor de drept și celor fiscale. Declarația aparține președintelui PL, Mihai Ghimpu, și a fost făcută în cadrul întrevederii cu mai mulți ambasadori și reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău. 

Mihai Ghimpu s-a plâns ambasadorilor „despre presiunile din partea Partidului Democrat la adresa oponenților politici”
(Foto: pl.md)

Într-un comunicat al formațiunii se spune că liderul liberalilor s-a referit și la dosarele politice intentate liderilor PL, Dorin Chirtoacă și Iurie Chirinciuc, dar și la cazul Președintelui raionului Dubăsari, Grigori Policinschi și ale unor primari. 

„În repetate rânduri, judecătorii au prelungit arestul la domiciliu al Primarului General Dorin Chirtoacă, la moment durata cumulată a măsurii preventive constituind mai mult de 4 luni. În această perioadă, așa zisele probe prezentate de procurori sunt doar declarațiile celor doi funcționari responsabili de ”domeniul parcărilor” și o poză în care apare Dorin Chirtoacă, ținând un motan în brațe.

Mai mult ca atât, prelungirile arestului la domiciliu sunt bazate exclusiv pe ”spusele” procurorului, judecătorul admițând cererile ”copy paste” ale acuzatorului de stat, fără nicio probă nouă, în esență doar data de înregistrare se schimbă de la o cerere la alta. Instanțele nu motivează hotărârile sale și nu iau în considerație argumentele apărării, acestea din start au avut o poziție preconcepută de a menține arestul la domiciliu aplicat lui Dorin Chirtoacă, chiar și în situația în care nu există niciun temei de fapt și de drept în acest sens. Toate acestea demonstrează vădit caracterul politic al dosarului”, se mai spune în comunicat.

Mihai Ghimpu s-a referit și la cazul Președintelui raionul Dubăsari, care, potrivit lui, la fel pe parcursul mai multor luni a fost presat să adere la Partidul Democrat, dar acesta a refuzat.   

Președintele PL susține că încătușarea lui Grigori Policinschi în public, a avut drept scop de-a băga frica în alți funcționari, primari, președinți de raioane și chiar deputați.

Mihai Ghimpu se arată îngrijorat de aceste acțiuni, menționând că peste un an sau doi, nu vor mai exista candidați la funcția de deputați și primari, vor pleca cu toții din această republică, pentru că nu găsesc sprijin și protecție.

De asemenea, s-au referit și la jaful din sistemul bancar, care nici astăzi nu este investigat, arestările politice din ultima perioadă, schimbarea sistemului electoral, în pofida recomandărilor venite din partea Comisiei de la Veneția și a partenerilor externi, sugrumarea business-ului, terorizarea oamenilor politici și de afaceri.

La întrevedere au participat E.S. James D. Pettit, ambasadorul SUA, E.S. Peter Michalko, noul ambasador al Uniunii Europene, E.S. Daniel Ionița, ambasadorul României, E.S Pascal Vagogne, ambasadorul Franței, E.S. Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei și E.S. Zdeněk Krejčí, ambasadorul Cehiei, precum și reprezentanți de la ambasadele Italiei, Poloniei, Slovaciei și Austriei. 

Reprezentanții Partidului Democrat nu au comentat deocamdată.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI