Citește toate știrile la acest subiect

Marian Lupu despre tentativele de corupere a deputaților: „Acest pericol paște toate formațiunile, nu doar PD”

„Admit faptul că mai mulți din colegii noștri, și de la PD, și din alte partide din Alianța de guvernare, pot fi vânați, pot fi încercate tot felul de presiuni. Este un pericol care paște nu doar Partidul Democrat. Este un pericol care paște toate formațiunile”. Declarația aparține președintelui Partidului Democrat, Marian Lupu, și a fost făcută în cadrul unui interviu pentru radio Europa Liberă, transmite UNIMEDIA.
 
Democratul a evitat să spună dacă în timpul apropiat ar putea să mai fie plecări din partidele de guvernare.
Marian Lupu despre tentativele de corupere a deputaților: „Acest pericol paște toate formațiunile, nu doar PD”
Marian Lupu, lider al PDM (Foto: UNIMEDIA/ Igor Vrabie)

„Bine, eu cunosc mult mai multe lucruri decât putem să ne permitem să le spunem în public. Și, anterior, am zis că am mare încredere în colegii mei și îmi păstrez aceeași poziție”, a specificat Lupu.
 
Liderul PD menționează că pe teritoriul țării se dă o luptă dură geopolitică. „Este o situație nemaiîntâlnită. Și, în mod firesc, ea se face resimțită și în cadrul elitei politice. Resimțim foarte puternic toți împreună existența unui șir de pericole din exteriorul coaliției, dar și din exteriorul țării, doar situația în Ucraina și situația în regiune cât valorează. Aceste pericol ne fac să fim mult mai consolidați și să resimțim acea responsabilitate comună pentru atingerea obiectivelor pe care le-am stabilit anterior. Și, în primul rând, aici vorbesc de semnarea și ratificarea Acordului de Asociere, un obiectiv pe care cu orice preț trebuie să îl atingem”, relevă politicianul. 
 
Un alt aspect, potrivit lui, ar fi solidaritatea în cadrul coaliției de guvernare, la nivel individual, în special, a unor deputați în cadrul Parlamentului țării. „Fiindcă majoritatea parlamentară, de fapt, este alfa și omega, este elementul determinativ în atingerea obiectivelor necesare. Iată că ne confruntăm cu fenomene de încercări de corupere a deputaților. Și aceste încercări de corupere, în mod evident, au o bătaie foarte lungă. Ele se referă nu doar la atingerea poate a unor interese economice, financiare pentru unele grupuri din țara noastră. Dar aceste încercări vin și cu o evidentă tentă politică care are menirea să aducă la destrămarea acestei majorități, pe această cale, să pună sub semn de întrebare mai departe, funcționalitatea guvernului și perspectiva de semnare a Acordului de Asociere”, conchide sursa citată.
 

Reamintim că acum trei săptămâni, doi deputați din coaliția de guvernare, Valentina Stratan (PD) și Iurie Chiorescu (PLDM) au semnalat public că în privința lor, anumite persoane au întreprins acțiuni de corupere. Parlamentarilor li s-a propus să părăsească fracțiunile și să adere la o „nouă forță politică de perspectivă”.

Atunci liberal-democratul Valeriu Streleț și democratul Marian Lupu au sugerat că în spatele acestor acțiuni ar sta Veaceslav Platon și forțe externe ostile cursului de integrare europeană.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI