ora: 11:56, 17 iul 2017 4193 0 Autor: Redactia UNIMEDIA

Marcel Snegur este noul preşedinte al Asociaţiei Aleşilor Locali ai PLDM. Despre ce au discutat primarii


Marcel Snegur este noul preşedinte al Asociaţiei Aleşilor Locali ai PLDM. Despre ce au discutat primarii
Foto: facebook/Marcel Snegur

În zilele de 14-15 iulie, în localitatea Vadul lui Vodă, s-a desfășurat Forumul Aleșilor Locali ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, la care au participat peste 130 de delegaţi, reprezentanţi ai administrațiilor publice locale din raioanele ţării. La lucrările conferinței a fost prezentă și o delegație a Partidului Național Liberal din România, condusă de vicepreședintele formațiunii, deputatul Ioan Balan.

Cu un mesaj de salut către participanții forumului a venit președintele PLDM, Viorel Cibotaru. Liderul PLDM și-a exprimat respectul pentru aleșii locali care, în pofida tuturor greutăților, și-au păstrat verticalitatea și contribuie la realizarea angajamentelor asumate în faţa oamenilor în cadrul alegerilor locale.

„Avem misiunea să întoarcem oamenilor încrederea și speranța. Să ne mobilizăm, să ne reîncărcăm bateriile și să ne reconectăm la cetățean, la nevoile și necesitătile lui", a menționat Viorel Cibotaru.

 

La rândul său, vicepreședintele PNL România, Ioan Balan, a transmis participanților la forum mesajul de salut din partea liderului național-liberalilor, Ludovic Orban, cu promisiunea de a veni cât mai curând la Chișinău. Ioan Balan a specificat că PNL își dorește o colaborare mai strânsă, efectivă cu PLDM, care să se materializeze în rezultate palpabile în folosul cetățenilor și a comunităților. 

„Vrem să stabilim o strategie de comunicare și colaborare aprofundată și relații consolidate între PNL și PLDM. Să trecem de la podurile de flori și acordurile formale de înfrățire între comunităţi la parteneriate cu finalitate concretă. În acest sens, urmează să extindem colaborarea la nivelul autorităților locale prin Liga Aleșilor Locali PNL", a spus Ioan Balan.

Vicepreședintele PLDM, Tudor Deliu, președinte al Asociației Aleșilor Locali (AAL) a adresat  primarilor şi consilierilor liberal-democraţi un mesaj de încurajare şi mobilizare.

„Sunteţi cei care ați demonstrat că dacă lupți poți să pierzi, dar dacă nu lupți - ai pierdut deja. Sunteţi, cu adevărat, elita partidului la nivel local şi de activismul și prestația Dumneavoastră în comunități depinde succesul pe viitor. Cetățenii sunt cei care vor decide la alegerile locale viitoare, și nu acei cu „borsetca”. Avem datoria să demonstrăm că se poate face o politică în interesul cetățeanului simplu. PLDM are tot potențialul de a demonstra acest lucru”, a spus Tudor Deliu.

Forumul s-a desfăşurat într-un cadru neformal şi a avut un caracter interactiv. Aleşii locali s-au expus pe marginea problemelor cu care se confruntă în activitate. Ei au reclamat lipsa de transparenţă în procesul decizional, gestionarea defectuoasă a banului public, distribuirea resurselor financiare pe criterii politice şi clientelare, transformarea consiliilor locale în maşini de vot pentru primarii partidului de guvernământ.

La forum a fost aleasă noua conducere a AAL, în frunte cu Marcel Snegur, primar de Parcova, raionul Edineţ. Noul președinte al asociaţiei a mulţumit pentru încrederea acordată şi i-a asigurat pe colegi că îşi va dedica toată energia şi priceperea pentru a revigora şi eficientiza activitatea AAL. De asemenea, au fost aleşi şi doi vicepreşedinţi: Elena Chircu, consilier local din Lozova, Străşeni, şi  Gheorghe Răileanu, primar de Cimişlia.

Aleșii locali ai PLDM au adoptat Declarația Forumului AAL, în care se constată că, în lipsa unor viziuni clare de dezvoltare a localităţilor şi mimarea reformelor europene, puterea centrală se concentrează pe o agendă politică falsă, în mod deliberativ schimbând accentele de la nevoile reale ale populaţiei la dezbateri şi confruntări sterile pe teme de legislaţie electorală. De asemenea, în declaraţie se face apel la unitatea forţelor politice cu adevărat europene, a societăţii civile, a aleşilor locali pentru a nu admite transformarea comunităţilor în votcina guvernării.

Comentarii (0)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA