ora: 09:58, 30 mai 2013 2837 6 Autor: Ana Sîrbu

Maia Sandu: „Nu voi sta la minister dacă nu voi avea suport politic”


Maia Sandu: „Nu voi sta la minister dacă nu voi avea suport politic”
Foto: UNIMEDIA / Igor Vrabie
„Nu voi sta la minister dacă nu voi avea suportul politic necesar. Acest lucru va fi clar în următoarele luni, când vom merge la Parlament cu mai multe acte: proiectul legii cu privire la crearea agenției de asigurare a calității în învățământul superior, proiectul Codului Educației, proiectul Strategiei Educației 2020”. Declarația a fost făcută de ministrul Educației, Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă, transmite UNIMEDIA.

Ministrul Educației a subliniat faptul că sistemul educațional din Republica Moldova este unul conservator și se mișcă din inerție. 

Totodată, Sandu a declarat că, în multe cazuri, politicul este un impediment major pentru reformele în educație.

„În multe cazuri, politicul este un impediment major pentru reformele în educație. Un exemplu, este reforma optimizării rețelei școlare, care nu este una ușor de realizat, dar pe care unele forțe politice o fac și mai dificilă. Se face mare zarvă la subiectul dimensiunea claselor, în situația în care numărul mediu de elevi per clasă în țară este 22. În condițiile în care crezi că dimensiunile clasei este marea problemă a calității educației, de cesă îți dai copilul într-o astfel de clasă?”, a subliniat sursa.

Totodată, Maia Sandu a precizat că cel mai important obstacol în promovarea reformelor în educație e percepția societății despre calitatea educației. „Un sondaj recent arată că 80% din populației este satisfăcută de calitatea educației în Republica Moldova. Despre ce suport și mai ales despre ce presiune pentru reforme putem vorbi? Trebuie să o luăm de la zero: să educăm societatea despre calitatea educației”, a precizat ministrul. 

În cadrul interviului, sursa a vorbit și despre faptul că nu îi place să semneze sute de documente pe zi, care îi ia o groază de timp.

„De vină este sistemul excesiv de centralizat. În multe cazuri sunt nevoită să-mi asum responsabilitatea pentru lucruri pe care nu pot să le controlez. De exemplu, cum să știu eu care a fost consumul de curent electric la una dintre cele peste 100 de instituții din subordine? Dar de semnat pe factură, semnez. Îmi doresc foarte mult să ajungem la situația în care ministerul să nu aibă funcții și responsabilități improprii”, a conchis Maia Sandu.

Comentarii (6)
  • -11 (17)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +13 (17)
    Forță, Maia!!! Bravo!!! Adă raționalul în societate!!!
  • 0 (0)
  • +1 (1)
    Sistemul de invatamant din RM are prea multe lacune patologice. De aceea ii urez mult succes doamnei Sandu, in echipa dlui Leanca.
  • 0 (0)
    Maia care a inchis unica scoala in limba de stat in jurul a 60 rv di Taraclia?
  • 0 (0)
    Multstimata Ministra,
    ati subliniat faptul că sistemul educațional din Republica Moldova este unul conservator și se mișcă din inerție.Ca sa nu fie unul conservator,curatiti-va rindurile directorilor de scoli si licee membri PLDM,care au mucezit cite 30-40 ani in aceasta functie,inlocuindu-i cu persoane profesioniste din domeniu,caci tara are o adevarata armata de buni profesori.Aduceti in fruntea acestora persoane energice,dinamice,creative care sa nu se miste din inertie dar din necesitatile educationale.

    Sunt cetățean activ

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Social
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA