Maia Sandu, la un an de la alegerile prezidențiale: „Cu un an în urmă, am mers să votăm, pentru că ne doream o schimbare adevărată a stării de lucruri din Moldova”

Acum un an, Maia Sandu candida pentru funcția de președinte, fiind principalul oponent al lui Igor Dodon.

"Cu un an în urmă, am mers să votăm, pentru că ne doream o schimbare adevărată a stării de lucruri din Moldova, o schimbare a clasei de politicieni de care ne este rușine și care nu poate reprezenta un model pentru copiii noștri", scrie Maia Sandu pe facebook.

Foto: UNIMEDIA

Maia Sandu a obținut 47,82 la sută din voturi, în timp ce Igor Dodon a acumulat 52,18%.

"Încrederea pe care ne-au oferit-o 766 593 de oameni pe data de 13 noiembrie, sprijinul acestor oameni pentru valori repudiate de actuala clasă politică - integritate, bun-simț, onestitate, au fost oferite pentru visul unei Moldove a bunăstării. Aproape 120 000 de cetățeni din afara țării au ieșit la vot, mobilizându-se fără precedent, parcurgând sute, uneori mii de kilometri, pentru că încă mai cred în țara noastră, în șansa noastră de a trăi cu toții mai bine. 

A fost greu, pentru că o luptă nedreaptă e mereu grea, însă nu am recurs la armele și metodele lor doar de dragul câștigului. Am rămas așa cum am pornit pe acest drum - oameni ca dumneavoastră, sinceri în dorința noastră de a schimba lucrurile", a mai scris lidera PAS.

Și PSRM, partidul președintelui, a făcut totalurile unui an de când Igor Dodona a preluat șefia statului.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.