*/

Lupu: Poate fi și a treia, și a patra moțiune. Guvernul nu va cădea

Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, susține că mitingul de proporții, pe care PCRM a anunțat că îl va organiza pe 21 noiembrie, este o tentativă de zădărnicire a parcursului european al țării noastre. Totodată, politicianul crede că acțiunile comuniștilor, printre care și moțiunile de cenzură, vor continua și după Summitul de la Vilnius. Șeful democraților a făcut aceste declarații în cadrul unui interviu pentru europalibera.org, relevă UNIMEDIA.

Lupu: Poate fi și a treia, și a patra moțiune. Guvernul nu va cădea
Marian Lupu, preşedintele PDM (Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie)

 „Nu îmi pare întâmplător că toate aceste acţiuni violente, vehemente sunt desfăşurate în preajma Summit-ului de la Vilnius. E o tentativă de zădărnicire a evenimentului Vilnius. Este o tentativă de a zădărnici parcursul european al ţării noastre. Acum câteva săptămâni, am trecut şi prin cele două moţiuni de cenzură care aveau acelaşi obiectiv, de demitere a guvernului, deşi au fost invocate motive diferite”, a declarat Lupu. 

Politicianul a adăugat că aceste acțiuni ale comuniștilor nu se vor încheia odată cu Summitul de la Vilnius, ci vor continua și după acest eveniment. Totuși, Marian Lupu este sigur că Guvernul de la Chișinău nu va fi demis iar în țara noastră nu vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.  
Să nu uităm că Vilniusul nu este sfârşitul definitiv al acestei etape strategice. Este doar un început al unei etape noi, pe care motiv să ne aşteptăm la asemenea acţiuni şi pe parcursul anului viitor. Însă, Guvernul nu va fi demis. Guvernul nu va cădea. Noi, majoritatea parlamentară, îi vom acorda deplină susţinere, fiindcă avem încredere în această echipă. Alegeri anticipate nu vor avea loc”, a răspuns tranșant fostul președinte al Parlamentului.

UNIMEDIA amintește că Partidul Comuniștilor a anunțat în repetate rânduri că pregătește proteste de amploare în Capitala. După ce „revoluția de catifea” a eșuat, o ultimă zvâcnire a opoziției urma să aibă loc într-un marș către Chișinău, care se dorea a fi de amploare. Vladimir Voronin pevedea că la acest marș se vor aduna până la 200 mii de oameni. Zilele trecute PCRM a anunțat că mitingul va avea loc pe 21 noiembrie

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI