ora: 06:59, 19 noi 2014 2554

Lupu: Anularea Acordului de Asociere cu UE este o propunere extremistă


Lupu: Anularea Acordului de Asociere cu UE este o propunere extremistă
Marian Lupu, liderul PDM
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

„Anularea Acordului de Asociere cu UE este o propunere extremistă, iar o asemenea decizie ar însemna pierderi de sute de milioane de euro pentru Moldova, dar și un regres pentru țară”. Declarația aparține președintelui Partidului Democrat, Marian Lupu, și a fost făcută în cadrul unei întâlniri la Academia de Științe din Moldova, transmite UNIMEDIA.

Potrivit lui, în societatea moldovenească, unele forțe extremiste promovează mesaje eronate despre Uniunea Europeană, pentru a deturna cursul de dezvoltare și modernizare a Republicii Moldova.

„Alegerile din 30 noiembrie trebuie să asigure cursul european al Moldovei, pentru a fi menținute pacea, stabilitatea și starea de armonie în societate”, afirmă democratul.

Liderul PD a declarat că astăzi există riscul venirii la putere a extremiștilor, care promovează scenarii radicaliste și care pot genera fenomene negative în Moldova. „Ne vom opune tuturor extremiștilor, fie ei de dreapta sau de stânga. Pledăm pentru o politică internă care să unească societatea, iar modelul european, bazat pe politici chibzuite, este unicul aplicabil pentru Moldova”, a declarat Marian Lupu.

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru
  • +6 (8)
    Moldova acum este bintuita de extremisti, niste forte care sunt platite de rusi sa destabilizeze situatia in tara, acum trebuie sa fim foarte atenti, sa nu permitem acestor forte sa organizeze al 2 maidan la noi in tara, Lupu are dreptate, pe 30 nioembrir trebuie sa alegem partidele pro-europene

    Sunt cetățean activ
    • +5 (7)
      Clar ca Lupu vorbeste diplomatic si frumos, fara a ataca pe cineva direct. Dar e evident alde Dodon si Usatii joaca anume pe acest scenariu, ei sunt acei extremisti care incearca sa manipuleze cu masele de oameni inspirindule frica...
      • +3 (5)
        Trebuie de facut tot posibilul ca sa pastram linistea la tara noastra, noi n-o sa rezistam unui val de agresiune ca in Ucraina. Despre asa scenarii spune Lupu.
        Pe 30 noiembrie, trebuie sa facem o alegere corecta, intradevar corecta, pentru un partid evident Pro-European care ar asigura stabilitatea si ar impune incredere in ziua de miine.
        • +1 (5)
          Partidul Democrat e in stare sa asigure contiuitatea procesului de integrarea europeana, la moment reprezinta unul din cele mai stabile partide din tara, sunt vizibili, si pot sa ne apere de extremisti. Cred ca pe 30 noiembrie imi voi da votul pentru dinsii, decit pentru alte partide care nu au sanse sa acceda in Parlament
          • 0 (4)
            De-o data ma gindeam sa dau votul pentru Brega ca-i un personaj interesant si obiectiv, cel putin asa pare, da ce-o sa faca el singur daca trece?
            Cred ca Democratii merita sa fie votati, sunti si multi au echipa puternica si un program intradevar bun.
            Ajunge atita vorba, asteptam fapte si stabilitate !
            • -1 (3)
              Eu nici nu vreau sa-mi imaginez ce se poate intimpla daca Dodic si Usatii o sa ajunga cumva la putere, s-o zis cu democratia la noi in tara. O sa ne astepte acelas scenariu ca la ucrainei.
              Pe 30 noi trebuie sa facem alegerea corecta , sa stirbim focarele acestor extremisti sa ne ajuguram tara cu un viitor frumos si prosper, unde o sa fie stabilitate si buna intelegere cu vecinii nostri, cum pledeaza si PDM-ul.

              Sunt cetățean activ
  • +4 (6)
    daca dupa 30 noiembrie la putere ajunga asa indivizi precum Dododn si Usatii, atunci s-a zis cu tara noastra si cu integrarea europeana, acesti tradatori, joaca pentru Moscova, sunt platiti sa execute ordinele ei, v-om pierde foarte mult, practic totul, daca aceste forte pro-ruse v-or ajunge la putere, indemnul lui Lupu este binevenit, alegerile din 30 noiembrie trebuie sa ne asigure acel viitor european, iar Partidul Democrat este in puteri sa asigure stabilitatea si pacea in tara

    Sunt cetățean activ
  • 0 (0)
    Exclusiv! Sondaj intern al lui Usatii! https://app.box.com/s/ew0hl3rn35ia8b2tqbs
  • 0 (0)
    Ceea ce sustin extremistii vizavi de anularea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana e ca si cum ar comite o crima. Nu-mi dau seama daca afirma astfel de ineptii doar ca sa se faca remarcati sau chiar cred in ceea ce spun. In ambele variante este o mare prostie sa doresti raul propriei tari. La puscarie cu voi, comunisti ratati!

×
Integrare Europeană
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA