ora: 19:05, 19 iun 2017 5841 0

Luptele sângeroase pentru independența țării, comemorate în satul Varnița


Luptele sângeroase pentru independența țării, comemorate în satul Varnița
Foto: gov.md

Miting de comemorare a evenimentelor tragice care au avut loc acum 25 de ani și s-au soldat cu jertfa voluntarilor satului Varnița pentru a apăra independenţa și integritatea teritorială a Republicii Moldova, s-a petrecut astăzi.

Evenimentul a fost organizat la Memorialul eroilor din satul Varniţa, raionul Anenii Noi.

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Gh. Bălan a menționat că locuitorii din Varniţa, pe platoul căruia s-au dus unele din cele mai crâncene lupte, au stat la fundamentul independenţei Republicii Moldova, aparând-o prin sacrificiul celor mai buni feciori ai neamului. Este de apreciat bărbăția, curajul și patriotismul polițiștilor, militarilor şi voluntarilor care s-au ridicat în apărarea copiilor, familiilor, localităţilor de pe malurile Nistrului şi a întregii țări.

La întâlnirea cu locuitorii satului Varnița, Vicepremierul a discutat despre problemele cotidiene ale locuitorilor din Zona de Securitate și a specificat că Guvernul depune eforturi sporite întru a identifica o soluţie viabilă şi durabilă pentru conflictul transnistrean, respectând suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării și interesele primordiale ale populației de pe ambele maluri ale râului Nistru. 

Comentarii (0)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Social
 
Căutare
Login
Top taguri