Lovit de o mașină și călcat de alte două la Orhei: Moartea tragică a unui bărbat

Accident mortal la Orhei. Un bărbat necunoscut a fost lovit de o mașină pe centura de ocolire a orașului. Accidentul a avut loc aseară în jurul orei 21:37.

Lovit de o mașină și călcat de alte două la Orhei: Moartea tragică a unui bărbat
(Foto: UNIMEDIA)

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Irina Burdujan, șoferul, la volanul unui Opel, nu a văzut bărbatul la timp și l-a lovit în plin.

În urma impactului, alte două automobile au trecut peste bărbat. Acesta a fost dus de urgență la Spitalul de Urgență Orhei, unde a decedat în urma traumatismelor.

Pub

Oamenii legii mai spun că acesta a fost spitalizat în comă profundă, politraumatism asociat critic, TCC închis, fractura de bază a craniului, fractură deschisă a ambelor gambe.

Anchetatorii sunt în căutarea celorlalți doi șoferi implicați în accident.

Cazul este cercetat de poliție.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub