*/

Liderul PLDM: Nu vom crea coaliţie cu PCRM după alegeri

Pe 20 noiembrie, conducerea Partidului Liberal s-a adresat public către foști colegi de Alianță, Partidul Liberal Democrat și Partidul Democrat, pentru a obține răspunsul la întrebarea dacă cele două formațiuni sunt gata să creeze coaliții post-electorale cu Partidul Comuniștilor

În cadrul emisiunii „Politica” de la TV7, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că, formaţiunea nu va face o coaliţie cu PCRM.

Liderul PLDM: Nu vom crea coaliţie cu PCRM după alegeri
Vlad Filat, liderul PLDM (Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie)

„După alegerile din 30 noiembrie, în Republica Moldova vom avea o coaliţie pro-europeană şi ţara îşi va continua cursul european. În această perioadă, am fost în 800 de primării şi pot spune care este starea de spirit în societate. Recunosc că, în fosta alianţă au fost unele greşeli, dar nu au fost făcute cu rea voinţă”, a precizat Filat.

De asemenea, liderul PLDM a menționat că partidul nu va crea coaliție cu PCRM. „Noi nu vom crea o coaliţie cu PCRM, pentru că, avem de implementat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Şi în acest caz, avem nevoie de sinceritate. Nu cred că PCRM o are. Vladimir Voronin în ultima perioadă, şi-a schimbat des poziţia sa. Mai probabil cu PDM vom avea o coaliţie, decât cu PCRM. Cu democraţii noi am realizat lucruri concrete, chiar dacă avem greşeli în comun”, a spus Filat.

Vlad Filat a menţionat că, acum partidele trebuie să demonstreze maximă responsabilitate. Deoarece, aceste alegeri sunt foarte importante. În acest context, el a spus, că oamenilor trebuie să li se explice importanţa scrutinului din 30 noiembrie şi pericolul real care îi paşte, în cazul în care ei nu vor acorda votul pentru continuarea vectorului european.  

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI