*/

Liderul pieței de asigurări sancționat de CNPF

Consiliul de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) a decis să sancționeze, inclusiv cu amendă de 30.000 lei, compania Donaris Vienna Insurance Group (VIG), scrie mold-street.com.

Liderul pieței de asigurări sancționat de CNPF
(Foto: donaris.md)

Potrivit unei decizii adoptate de CNPF pe 6 noiembrie 2017, compania ar fi admis mai multe încălcări a "legislaţiei privind nivelul marjelor de solvabilitate şi al coeficientului de lichiditate ale asigurătorului, activelor admise spre acoperirea fondului asiguraţilor la situaţia din 31.12.2016, precum şi respectarea de către asigurător a legislaţiei privind achitarea retribuţiilor intermediarilor în asigurări şi propriilor reglementări privind cheltuielile de achiziţie la situaţia din 30.06.2017".

Acestea au fost constatate în urma unui control tematic efectuat de specialiştii CNPF.

Pub

Consiliul de administraţie al CNPF a hotărât să prescrie companiei Donaris VIG respectarea necondiţionată a prevederilor legale, precum şi întreprinderea unor acţiuni aferente remedierii neregulilor elucidate în actul de control. 

În special e vorba de "modul de formare şi menţinere a rezervelor tehnice suficiente îndeplinirii obligaţiilor ce rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare; regulile de calcul a marjelor de solvabilitate cu prezentarea rapoartelor specializate ulterioare, luând în considerare devierile constatate în actul de control; respectarea propriilor reglementări privind cheltuielile de achiziţie, inclusiv ce ţine de calcularea comisionului sau a altor retribuţii pentru intermedierea şi achitarea acestora doar prin virament", scrie mold-street.com.

Totodată CNPF a decis să aplice companiei o amendă de 0,2% din capitalul social minim. Conform legislației în vigoare, capitalul social minim al asigurătorilor din piață locală trebuie să fie de minim 15 milioane de lei moldovenești (pentru a practica asigurări generale), respectiv amenda este de 30.000 lei.

În plus a iniţiat şi procedura de tragere la răspundere contravenţională a persoanei cu funcţie de răspundere a Donaris VIG.

Dinu Gherasim, managerul companiei a declarat că nu a văzut decizia CNPF de sancţionare şi respectiv nu o poate comenta. 

Compania Donaris VIG face parte din grupul austriac Vienna Insurance Group, care deţine o cotă de 99,9869% din capital. Compania este din acest an lidera pieţei moldoveneşti a asigurărilor şi are o cotă de 15%, scrie mold-street.com.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI