ora: 15:48, 11 noi 2013 2580 4 Autor: Cristina Buzovschi

Liberalii apelează din nou la Curtea Constituțională


Liberalii apelează din nou la Curtea Constituțională
Liberalii la CC
Foto: UNIMEDIA/ Igor Vrabie

Deputații Partidului Liberal au depus o nouă sesizare la Curtea Constituțională. De această dată, liberalii solicită Înaltei Curți să interpreteze mai multe norme din Constituție și să statueze dacă deputatul poate înainta necondiționat întrebări și interpelări directe către membrii Guvernului, sau dacă propunerea trebuie mai întâi să fie acceptată de majoritatea deputaţilor prezenți, informează UNIMEDIA.

Făcând referire la mai multe articole din Legea Supremă, deputații PL subliniază că exercitarea funcţiei de control parlamentar se materializează în parte în dreptul deputatului de a înainta întrebări şi/sau interpelări, inclusiv cu posibilitatea de a le formula nemijlocit şi direct membrilor Guvernului sau altor conducători ai autorităţilor publice în cadrul şedinţei în plen al Parlamentului.
 
Potrivit lor, solicitarea „urmează a fi satisfăcută necondiţionat, reieşind din mandatul reprezentativ al deputatului exercitat în mod direct, liber şi efectiv, potrivit intimei lor convingeri, în interesele întregului popor”.
 
În sesizarea sa, reprezentanții PL în Parlament menționează că „începând cu anul 2009 până în prezent, practic 1/2 din membrii Guvernului (Guvernelor), după acordarea votului de încredere, nu au venit niciodată în plenul Parlamentului, să răspundă la întrebările deputaților, iar solicitările formulate în acest sens au fost respinse nemotivat de către majoritatea parlamentară, lezând flagrant dreptul deputaților la exercitarea funcţiei de control parlamentar”.
 
Întregul text al sesizării îl puteți găsi aici.

Politic
 
Căutare
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA