Jurnaliștii, editorii și managerii media sunt invitați la Forumul mass-media 2017

În zilele de 14 și 15 noiembrie 2017, la Chişinău va avea loc Forumul mass-media 2017, la care sunt invitaţi jurnaliști, editori, manageri media, alți colaboratori ai redacțiilor din Republica Moldova, reprezentanți ai organizaţiilor şi asociaţiilor de media, agenţiilor de publicitate, mediului academic aferent formării profesionale jurnalistice, experți din țară și de peste hotare.

Jurnaliștii, editorii și managerii media sunt invitați la Forumul mass-media 2017
(Foto: Forumul mass-media 2017)

Forumul este organizat de Consiliul de Presă din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociaţia Presei Electronice (APEL). Organizatorii își propun să dezbată principalele probleme ale comunității jurnalistice moldovenești, potenţiale soluţii pentru aceste probleme şi pentru impulsionarea reformelor în domeniul mass-media. De asemenea, va fi examinată îndeplinirea “Foii de parcurs” pentru dezvoltarea mass-mediei în Republica Moldova, elaborată şi completată la primele două ediţii ale Forumului mass-media, în 2015 și 2016.

În deschiderea Forumului, vor lua cuvântul ambasadorii Uniunii Europene, Peter Michalko, şi al Germaniei, Julia Monar, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova Andrian Candu şi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale din domeniul mass-media. Va urma o dezbatere la tema „Ştirile false, manipularea informaţiei şi încrederea în mass-media” cu participarea unor experţi şi oficiali din ţară şi de peste hotare. În prima zi a Forumului mass-media 2017, vor mai avea loc trei master-classuri ale unor experți din străinătate, pentru profesioniştii media din TV, online şi presa scrisă, inclusiv doi experţi ai Academiei Deutsche Welle din Germania, Andrey Gurkov şi Mirko Lorenz, dar şi editorul unui ziar de succes din Polonia, Piotr Piotrowicz. La sfârșitul primei zile a Forumului, vor avea loc două evenimente de tip „side event”, la tema fact checkingul-ului (verificării declarațiilor şi a faptelor), cu expertul din România Ovidiu Vanghele, şi a crowdfunding-ului (atragerea finanţărilor) pentru media, cu experta din Israel Linor Goralik.

În a doua zi a Forumului, participanții vor avea posibilitatea să dezbată problemele în activitatea profesională a jurnaliștilor în cadrul a șase ateliere tematice care vor avea loc concomitent, iar ulterior vor fi dezbătute şi aprobate o rezoluţie și completări la “Foaia de parcurs” pentru dezvoltarea mass-mediei din Republica Moldova. Documentele aprobate vor fi transmise autorităților moldoveneşti, reprezentanţelor şi ambasadelor străine, organizaţiilor şi experţilor europeni şi internaţionali care monitorizează dezvoltarea democratică a Moldovei, altor persoane şi instituţii interesate. Limba de lucru a Forumului va fi limba română, cu traducerea simultană în limbile rusă și engleză a sesiunilor de deschidere şi de încheiere a Forumului.

Pagina web oficială a Forumului mass-media 2017 este platforma online www.mediaforum.md unde a fost creată o pagină specială - http://mediaforum.md/event/2017 care se actualizează continuu cu informaţii relevante, inclusiv lista speakerilor și a experților, agenda Forumului etc.

Până la 5 noiembrie 2017, persoanele interesate să participe la Forumul mass-media 2017 se pot înregistra online prin completarea formularului disponibil pe site. Organizatorii vor procesa toate formularele de înregistrare și vor transmite confirmări persoanelor selectate. Lista participanților va fi publicată cu cinci zile înaintea începerii Forumului.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI