*/

Igor Dodon: „Un an a fost doar începutul, lucrurile cele mari încă urmează să vină și să fie realizate cu succes”

Președintele Igor Dodon a ținut să mulțumească tuturor celor care au avut încredere în el și care l-au votat acum un an.

Igor Dodon: „Un an a fost doar începutul, lucrurile cele mari încă urmează să vină și să fie realizate cu succes”

„Astăzi se împlinește exact un an de când am fost ales președinte al Republicii Moldova prin votul direct al cetățenilor. Profit de acest prilej pentru a le mulțumi tuturor celor care au avut încredere în mine, au ieșit la votare și mi-au oferit mandatul de șef al statului.

La sigur că în fiecare zi a funcției mele nu am încetat să am în vizor solicitările și speranțele Dumneavoastră. Știu că nu toate obiectivele pe care mi le-am propus spre realizare au fost duse la bun sfîrșit, dar în acest an am reușit să pun temelia unor proiecte politice și sociale care își vor găsi împlinirea în următoarea perioadă. Important este că în noua mea funcție am continuat să mă întîlnesc cu cetățenii, să fiu aproape de ei și să le ascult păsul și ori de câte ori a fost posibil, să le rezolv problemele pe care mi le-au prezentat”, a scris președintele pe pagina sa de facebook.

Pub

Acesta promite că o să fie deschis spre comunicare și că tot ce a început în domeniul relațiilor externe, în domeniul reîntregirii țării în domeniul consolidării statalității și identității moldovenești, va fi dus la un final pozitiv.

„În ciuda celor care au încercat și încearcă să creeze impedimente în activitatea mea de președinte, eu îmi voi onora mandatul încredințat de cetățeni.

Un an a fost doar începutul, lucrurile cele mari încă urmează să vină și să fie realizate cu succes”, a conchis Igor Dodon.

UNIMEDUA amintește că în turul II liderul PAS, Maia Sandu, a obținut 47,82 la sută din voturi, în timp ce Igor Dodon a acumulat 52,18%.

Autor: Elena Basoc, stagiară

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI