ora: 12:59, 20 ian 2015 7721 40

Igor Dodon a plecat la Moscova de unde critică dur vizita parlamentarilor europeni


Igor Dodon a plecat la Moscova de unde critică dur vizita parlamentarilor europeni
Foto: UNIMEDIA

(UPDATE 14:35) După ce UNIMEDIA.INFO a scris despre deplsarea lui Igor Dodon și a Zinaidei Greceanîi la Moscova, serviciul de presă a PSRM a emis un comunicat. Potrivit informației, cei doi politicieni au fost invitați să participe la manifestările organizate de Duma de Stat a Federaţiei Ruse „Întâlniri parlamentare de Crăciun”.

ORA 12:59 Liderul Socialiștilor, Igor Dodon, împreună cu liderul fracțiunii PSRM, Zinaida Greceanîi, au plecat de urgență la Moscova în această dimineață. Potrivit unor surse, cei doi ar urma să aibă mai multe întrevederi cu oficiali ruși. Informația nu a fost confirmată deocamdată de liderul PSRM. 

De la Moscova, Igor Dodon a transmis un mesaj "euro-unioniștilor" prin intermediul paginii sale de facebook. Scris în limba rusă, Dodon spune că la "Aeroport au venit astăzi dădacele euro-unioniștilor care urmează să-i îndrume pe viitor". De asemenea, liderul socialiștilor cere din nou organizarea de alegeri anticipate și le sugerează liderilor pro-europene să urce în avion și să plece penru totdeauna la Bruexelles.

Comentarii (40)
  • +3 (3)
    Am auzit o comparatie plastica referitoare neutralitatea Republicii Moldova care ar fi precum virginitatea unei femei dorite. Exista si un nucleu dur care doreste pentru Republica Moldova modelul elvetian. Acestia sustin ca Republica Moldova va renunta la neutralitate si va intra in Uniunea Europeana odata cu Elvetia! - https://ionstefanovici.wordpress.com/2015/01/20/oare-anume-ce-declanseaza-defazajul-acesta-informational-intre-republica-moldova-si-romania/

    Sunt cetățean activ
    • +4 (8)
      Mai bine s ate indrume niste Pro Europeni cum sa ajungi sa dezvolti tara, decit sa te indrume Putin cum sa organizezi extremismul si sa o distrugui...

      Sunt cetățean activ
      • -4 (10)
        Asta e doar vina lui Ghimpu ca a stagnat negocierile si a oferit spatiu lui Dodon ca sa-si improaste putoarea si revolta prin care manipuleaza si mai usor cetatenii ca sa ii atraga in mizeria ruseasca.
      • +2 (8)
        Interesant sa dus dupa indicatii ori dupa finante? ori poate pregateste niste embargouri noi pentru producatorii moldoveni, se stie ca el e omul care le spune rusilor ce interdictii si la ce sa puna aia.
      • +1 (3)
        Stie dondown ce stie:
        ”...Рашка - крупнейший мировой шантажист и террорист. Алкаеда отдыхает. А если задаться вопросом: "А что такое есть Россия?". Ответ находится простой: Это дикая неосвоенная территория с народом-быдляком. Вато-Быдло-Газостан!”
  • +12 (18)
    urca tu in avion si carate la matuska rasia si inapoi poti sa nu te intorci
    • -1 (5)
      Mai bine Filea cu Plaha si Vorosa as pleca din tara
  • +9 (15)
    La intoarcere nu de lasat sa intre in Moldova.Ducase unde o dus mutu iapa si surdu capra.
  • +9 (15)
  • +10 (16)
    шавка :))
  • +9 (13)
    De data asta Dodon te-ai prostit tare,ai fugit ca un las.La Aeroport vor veni si socialisti,trebuia sa ramii si sa discuti cu ei,chiar daca nu ti-s dragi.Nu ai viitor de mare politician,esti ca si talibanii lui Voronin,vei ajunge ca ei.
  • +5 (11)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +11 (17)
    Dondon a văzut că se naște AIE3 și singur a pișcat-o repede la Moscova după ordine.
  • +9 (13)
    Daca europenii care au venit is dadace pentru PLDM,PL,PD , atunci tu cu Zina-Carabina te-ai dus la tzitza lui Putin.
    Dar vedeti voi, cum sa o impartiti,ca Putin doar 1 tzitza are, trebuie sa o sugeti pe rind.
    • +1 (3)
      Ehe, mai au o solutie!
      Vor face chestia asta in tandem !
    • 0 (2)
      ... mai este o varianta: e posibil sa fie deposedat Putler de țâță de către ucranieni:
      ”Зуд по всей Руси больной:
      "На хохлов идём войной!!!"
      ...Эх, обрезал бы я Вовке
      Ствол и две боеголовки.”
  • +3 (9)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +8 (8)
    eu zic ca daca tot ai plecat , ce ar fi sa ramai acolo . Cand ne va fi dor , daca ne va fi iti vom spune . Coada de topor ce esti
  • +5 (5)
    Un lider de partid destept,cum se autoconsidera Dodon,pleaca in vizite peste hotare de unul singur,nu cu ceata.Dodon pleaca numai insotit de Zina-carabina. Ce ,nu are capul sau propriu pe umeri,e infantil ?
    • 0 (0)
      tocmai ca el pleaca in rol de "harag" pentru kiokea Dzina (dansa este lider de partid psrm)trebuie cumva sustinuta
  • +5 (5)
    Cum tine pământul așa trădători de neam? Fuga în cușca lui Putin și de acolo latră. Măi Dodoane, regimul lui Putin numai are zile multe, rușii singuri au sa-l sfâșie, pentru ca din ambițiile acestuia patimesc în primul rând singuri rușii. Ei se aflau pe locul 89 după nivelul de viață, acum cred ca și mai jos. Unde SUCA ne tragi tu pe noi?
  • +7 (7)
    Dondoane, ai pierdut "методичка"?!
    S-o dus dupa o noua portie de instructiuni care pot fi comunicate numai intre patru ochi.
  • +3 (3)
    Dodonel ne este dat noua ca o pedeapsa,sintem pedepsiti pentru lipsa de demnitate,pentru ca toleram toate porcariile facute de el si de banditii accesi la guvernare!!!Demnitatea noastra a murit impreuna cu Ion si Doina Aldea Teodorovici,cu Grigore Vieru ....!!!
  • +3 (3)
    Dodonas si Zinuta pulimetchita s-a das pina la Moscava sa puna putin poponetele la bataie . Pe Zina o mai inteleg dar pe Igor ?
    • -1 (1)
      ... o precizare:
      Putler e complexat - se ferește de doamne, așa că e posibil dondownaș să fie mai preferat de Țar !
  • +2 (4)
    Nu-l primiti inapoi si peste jumatate de an va primi interzicere de a intra in Rusia )))
  • +1 (5)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +1 (1)
    Si aceste declaratii le face Iuda exact din Moskova, unse s-a dus la lins fundul lui Putin! Catea tradatoare ce esti, marlanule de Dodon! Ramai tu in Rusia ta, vanzatorule de tara ce esti!
  • +3 (3)
    MA AMARITULE DE DODON G--DON DE TE-AI DUCE CU TOTUL LA MOSCOVA SA NU MAI AUZIM DE TINE NICIODATA.FACI DE RUSINE SADOVA CARE-I UN SAT DE GOSPODARI CU NUME MARE.LINGAU DE CUR CE ESTI.
  • +3 (3)
    Dupa cum se vede Dodon,merge cu piritul la Moskova. Le stie pe toate si ,,lupta”, pe aici, pe colo, sa faca ,,bine” RM.
    Dupa cum se stie UE are in componenta 27 de tari. Aceste tari s-au unit din propria dorinta, fara sa le forteze nimeni, pentru ca sa le fie mai bine.
    Mai sunt si celelalte tari care au mai ramas din Europa si doresc neaparat sa intre.
    Ce vor acestia? De ce vor milioane de oamnei sa fie in UE, cine le forteaza sa intre? De ce Moldova ar ramine in afara!? Numai Dodon, Voronin si altii ca ei vor vechiul sistem rigid, imperialist, nedemocratic, vor refacerea sferilor de influenta, vor iar vechiul URSS. De ce vor asta!?
    Si Dodon face ,,spume la gura” prin discursuri ,,patriotice”să unească Rusia cu Ucraina, Belarus, Moldova, etc., într-un singur stat, CSI.
  • +4 (4)
    Si Dodon face ,,spume la gura” prin discursuri ,,patriotice”să unească Rusia cu Ucraina, Belarus, Moldova, etc., într-un singur stat, CSI.
    Cine vrea limba moldoveneasca + rusa, limba rusa + moldoveneasca in toate institutiile, cine vrea conducatori mankurti, cine vrea Russia24, cine vrea intrarea in CSI si marea-ta Rusie, cine vrea insemnele comuniste, cine vrea sa nu fie limba romana in scoli, cine vrea sa nu fie in UE, etc....
    cine vrea... poate sa-l aleaga cu ambele miini, pe Dodonel, dar sa stie, ca face o mare greseala si n-o sa fie iertat de neamul romanesc in vecii veciului!
  • +2 (2)
    offfff poate nu se mai intoarce de acolo , poate dispare avionul cela
  • +1 (1)
    Ha-ha-ha !
    Scula lui Putler e deranajat de dădacele europene !
  • +3 (3)
    adica el singur so dus sa suga sculele la rushi, si se supara pe demnitari europeni care vin la Chishinau?
  • +1 (1)
    La cremlin lui dodon+greceanaia-carabina le pompeaza solutie in toate bortile,vin in RM-molotov si spurca tot in jurul lor...
  • +1 (1)
    leanu +100% !
  • 0 (0)
    E amar, societatea a degradat, in haoticitate in timp scurt. Cu greu ne vom insanatosi, numai prin organizare, nu vor partidele,nici in rograme,nici nu se discuta, cenzura totala. Nici Dodon nu vrea,nici n-are putere, ce atita taraboi, vorbeste-hodorogeste fara folos, chirdasia se cunoaste de ani.
    2/3 se spune, cei mai activi,isi cauta norocol in strainatate,cei ramasi se hranesc de la pamint si fac fata tarisoarei (chipurile)- o regiune impartita de uzurpatori, dupa legile lor.
    Totusi nu pierdeti Credinta, se poate, si se stie cum - de contribuit de jos la organizare - nu multime, clopotele vor fi auzite.
  • 0 (0)
    Strainilor le trebuie: robi, pamintul si drumuri a cara. Uzurpatorii au vindut totul, ba s-au distrus mai mult - crime ce nu pot avea vechime. Nu ne va judeca Eminescu, nici Stefan - caram flori si punem pietre, ciocoii ne duc cu fagadueli o data in 4 ani, e normal sa credem, dar cat se poate...
    In haoticitatea lumei, nu e de inmultit Raul -sa fim neutri, viitoarele generatii vor decide mai bine. In Romania fara NATO, acord cu UE (de vazut cu ce ne ajuta)- uniune adunata, dar fara organizare nu va fi echitate. Sa contribuim la pace, cit suntem de mici, nu e de rupt legaturile cu ESTul.
  • 0 (0)
    offff, sper sa nu se mai intoarca!!!
  • 0 (0)
    B-ha-ha-ha-ha!!! (rofl)
    Catelandru o fujit la butca si de acolo scelalaie la oamenii mari si straini!

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri