Ghimpu consideră că după alegeri se va reveni la AIE

După alegerile parlamentare din 2014, în opinia liderului PL Mihai Ghimpu, coaliția majoritară va fi formată din partidele care au constituit Alianța pentru Integrare Europeană. Potrivit liberalului, altă cale nu există și speră că în urma scrutinului comuniștii nu vor avea șansa de a reveni la putere, relevă UNIMEDIA.
 
Întrebat în cadrul unui interviu la radio Europa Liberă, dacă Mihai Ghimpu va putea coexista alături de Vlad Filat și Vlad Plahotniuc, liberalul a răspuns:
 
Ghimpu consideră că după alegeri se va reveni la AIE
Mihai Ghimpu, președintele PL (Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie)

„Dar nu ai cu cine. Aici e problema. Şi vream, nu vrem o să rămânem iar în aceeaşi formulă care am fost începând cu 2009. Fiindcă altă cale nu există. Ce, doriţi Mihai Ghimpu cu Vladimir Voronin sau cum? Vom vedea după alegeri. Eu văd așa rezultatul alegerilor, dă, Doamne, să fie așa, nu să fie la putere comuniștii”.

Liberalul admite că a avut partea sa de vină și o abordare incorectă în cadrul AIE. „Am greșit că prea mult de la început am acceptat și am cedat, numai ca să fie Alianță și am încercat să-i împac în cadrul Alianței și, la urmă, am rămas tot eu vinovat. Alternativă alta nu există și tot o să fim împreună”.

„Aceasta este situaţia. Sigur că nu va mai fi aşa cum atunci, când am zis în 2009: „Luaţi ce doriţi numai să fie Alianţă”. Nu. Noi deja o să discutăm la modul serios cum trebuie de guvernat”, a subliniat politicianul.

 
Președintele PL prevede o luptă dură în cadrul campaniei electorale. „Aşa cum suntem noi deprinşi, moldovenii, scopul scuză mijloacele. Comuniştii vor cu orice preţ să revină la putere. Aceşti care guvernează azi şi care le place puterea şi banul, vor încerca să facă tot posibilul ca să nu cedeze. Dar pe mine aceasta mai puţin mă interesează. Sigur că nu îmi place când se fură, fiindcă aceasta se ia de la om – statul sunt cetăţenii. Şi când se ia de la stat – se ia de la cetăţeni. De 20 de ani de zile trăiesc în mizerie şi sărăcie. O să vină ziua când organele de drept o să fie organe de drept cu adevărat. Şi atunci noi putem reveni la zilele de azi. Infracţiunea, crima, furturile, contrabanda, toate acestea lasă urme. Urmele nu se şterg. Important este pentru noi, la anul, ca să avem o continuitate. Nu e alternativă. Sigur că mi-aş dori cu alţii să guvernăm”, a spus Mihai Ghimpu.
 
UNIMEDIA reamintește că după alegerile din 2009, Alianța pentru Integrare Europeană a fost formată din patru partide: Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat și Alianța „Moldova Noastră”. Din 2010, AIE-2 a rămas la fel, cu excepția că partidul condus de Serafim Urechean a fost aborbit de PLDM.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI