*/

Ghimpu, alarmat de analiza realizată de Negruța

Mihai Ghimpu se declară alarmat de analiza realizată de fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruța și promite că se va documenta în acest caz. Deputatul PL spune că va expedia interpelări la instituțiile de resort prin care va cere explicații, dar și cifre concrete cu privire la deficitul bugetar, transmite UNIMEDIA.

Ghimpu, alarmat de analiza realizată de Negruța
Mihai Ghimpu, președinte PL (Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie)

„Am reușit să dorm în această noapte doar o oră și jumătate din cauza acestei găuri. Am citit materialul lui Negruța. O să revină Parlamentul și o să cerem să se vină cu clarificări. Nu pot să comentez până nu mă documentez”, a declarat liberalul.
 
Acesta spune că „materialul este foarte serios și argumentat”. „Vom face interpelări și vom aștepta răspunsuri. Să vedem cifrele cu adevărat, care sunt veniturile la ziua de azi, cât a crescut deficitul bugetar în comparație cu suma acceptată de noi la rectificarea bugetului”, a menționat Ghimpu.
 
Potrivit lui, deficitul este de 2 mlrd lei și se întreabă dacă într-adevăr guvernanții se pregătesc să plece în opoziție. „Că nu este venit, asta e problema. Noi știm că există problema, dar nu că se pregătește trecere în opoziție și revenirea comuniștilor. Dacă ei pregătesc revenirea comuniștilor, atunci ei pot să-și ia valiza, banca și aeroportul și să se ducă”, a afirmat liderul PL.
 
Amintim că fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța, afirmă într-o analiză că se atestă o gaură la încasarea veniturilor, iar suma se apropie de 8,5 miliarde de lei și este similară cu cea de acum cinci ani. Potrivit lui, acest fapt denotă că „actuala guvernare se găteşte să plece în opoziţie”.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI