Gheorghe Cavcaliuc, cuprins de dorul de părinți: „Așa ne-a fost să fie soarta, de tineri ambii au plecat”

Plin de emoții și nostalgie după anii trecuți și părinți. Este vorba de Şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţie Gheorghe Cavcaliuc.

Gheorghe Cavcaliuc, cuprins de dorul de părinți: „Așa ne-a fost să fie soarta, de tineri ambii au plecat”
(Foto: Facebook.com/Gheorghe Cavcaliuc )

„Exact cu 22 ani în urmă, și anume la 03.12.1995 părinții mei au luat calea străinătății pentru ca mie, surorii și fratelui să nu ne lipsească nimic. Anii s-au scurs fără milă, iar amintirile și astăzi îmi trezesc emoții și trăiri sufletești, pe care am decis să le aștern în versuri”, a scris pe pagina sa de Facebook.

„Pentru cei care au trăit clipe, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii departe de părinți, așa cum le-am trăit eu și frații mei, îmi cer scuze dacă am răscolit emoții și amintiri care dor.

Pub

„Dor de părinți”
Afară plouă cu găleata și eu sunt trist, privesc pe geam.
Iar dorul iarăși ca nebunul, îmi amintește de-al meu neam.
Mi-e dor de mama, dor de casă, mi-e dor de dragii mei părinți, 
Că au plecat când erau tineri, iar astăzi sunt deja cărunți.

Afară plouă, chiar și tună, peisaj urât, înfiorător...
Dar asta nu-mi slăbește dorul, de cei de-acasă, de cuptor.
Mi-e dor de casa părintească, mi-e dor de vatră de părinți,
De-a lor suflare, alinare, de-al tatei sfat: „Să fiți cuminți”!

Așa ne-a fost să fie soarta, de tineri ambii au plecat, 
S-au dus să cucerească lumea, pentru copii, în lung și-n lat.
Afară plouă și mai tare. De parca cerul s-ar fi spart,
Iar eu plutind pe val de gânduri, ceva sub ram am observat.

Văd cuibul unor pui de păsări, firav, plăpând stă într-un pom. 
Privesc atent și îmi dau lacrimi, că au și ei soartă de om. 
Părinții nu le sunt acasă, au rămas singuri fiind mici,
Și tot la ce puteau să spere, erau sclipiri de licurici.

Afară ploua, bate vântul, sunt în pericol eminent,
Și numai Dumnezeu cunoaște, ce pot păți într-un moment.
Mă uit la ei. Sunt trei la număr, exact așa cum noi eram. 
Eu, fratele și sora-singuri rămași, părinții așteptam.

Mă uit pe geam, iar ploaia încetează.
Și puii tot mai siguri sunt pe ram,
Iar eu sunt copleșit, plin de emoții,
Cu dorul meu de-acasă, de-al meu neam.

Interesantă-i soarta asta Doamne?!
La păsări și la pui de om.
Se duc părinții nevoiți s-aducă hrană.
Și uneori se întorc la timp,
Iar alteori e prea târziu, că puii, sau părinții mor...

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI