Pentru a promova ideile a fost constituit un grup de inițiativă și s-a realizat o prezentare a proiectului, un site web (visterniceni.com), dar și o consultare publică unde au fost invitați locuitorii din zona.
Pub
„În cadrul grupului de inițiativă am întocmit un caiet de sarcini, care odată adaptat la legislația din Republica Moldova va putea fi supus aprobării în Consiliul Municipal Chișinău și va fi înaintat Primăriei Chișinău pentru că aceasta din urmă să scoată la licitație documentația de urbanism. Toate demersurile în acest sens sunt efectuate în prezent de către Ion Ștefăniță”, a explicat Danciu.
Cei patru arhitecți sunt câștigătorii concursului național de arhitectură și urbanism, organizat de Primăria municipiului Chișinău, în parteneriat cu Ambasada Franței din Republica Moldova și Agenția de inspectare și restaurare a monumentelor. Aceștia au prezentat proiectul și la Bienala Timișoreană de Arhitectură.
În urma concursului național, autorii proiectelor cu privire la „Amenajarea spațiului pietonal - str. 31 august 1989, în perimetrul Gradina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt, de la str. Maria Cebotari până la strada Al. Pușkin" și „Amenajarea spațiului public - Circul din Chișinău și zona adiacentă din bd. Renașterii Naționale" au mers într-o vizită de lucru la Bordeaux.
Acolo, tinerii moldoveni, la invitația Association des Villes et Pays d’art et d’histoire et des Sites patrimoniaux (ANVPAH) au participat la o serie de workshopuri pe tema conservării, restaurării, promovării și integrării urbane a patrimoniului construit.
„Una dintre concluziile acestei vizite a fost necesitatea ca cele două proiecte câștigătoare în cadrul concursului național, atât cel care privește Bulevardul 31 August, cât și cel care privește Zona Circului, să fie susținute prin crearea unui Birou de Urbanism într-un spațiu adecvat, în centrul Chișinăului”, a declarat unul dintre autorii proiectelor, arhitectorul Mihai Danciu.