(foto/video) Plahotniuc - element de decor? Precizarea Consiliului Europei: Thorbjorn Jagland a avut o întrevedere oficială cu Andrei Galbur

Întrevederea președintelui Consiliuluilui Europei cu Vladimir Plahotniuc, a fost de fapt, o întrevedere oficială cu ministrul de Externe. Andrei Galbur a fost însoțit de Ministrul Justiției și domnul Plahotniuc.

Este răspunsul oficial al purtătorului de cuvânt al lui Jagland, Daniel Holtgen oferit pentru UNIMEDIA. Holtgen susține că subiectele de bază al întrevederii au fost cele legate de recomandările Comisiei de la Veneția, Planul de Acțiuni al Conisliului Europei și dosarele CEDO. 

Pub

Răspunsul purtătorului de cuvânt al CoE vine după ce UNIMEDIA l-a întrebat despre neconcordanțele din comunicatul remis de serviciul de presă care anunța o întrevedere a președintelui CoE cu liderul democrat Vladimir Plahotniuc. Acel comunicat este însoțit de două poze. În una se vede cum cei doi oficiali dau mâna, în timp ce cealaltă poză este din timpul întrevederii oficiale. Aici însă, lângă Jagland apare Andrei Galbur, iar din uzanțele protocolare, este destul de clar că Vladimir Plahotniuc participă la această întrevedere ca membru al delegației ministrului de externe.

 

Mai mult, se pare că Plahotniuc nici nu era inclus inițial în delegație. Asta de vreme ce, site-ul oficial al CoE publică agenda președintelui instituției în care se arată clar că întrevederea va fi cu Andrei Galbur și Vladimir Cebotari. 

 

Ulterior, Jaime RODRIGUEZ, ofițerul de presă al Consiliului Europei reponsabil inclusiv pe relația cu Republica Modova a transmis un comunicat oficial despre întrevederea lui Jagland. Comunicatul însă, e însoțit doar de o poză cu cei doi oficiali.

 

Atât serviciul de presă al Minsiterului de Externe, dar și a Partidului Democrat nu au putut să ne ofere un răspuns la întrebarea cum Vladimir Plahotniuc a apărut în delegația oficială a Republicii Moldova, menționând că nu cunosc exact cine face parte din delegația ministrului de Externe.

Nesincronizarea a fost observată și pe facebook.  

Cel mai probabil, la fel au stat lucrurile și la cealaltă întrevedere pe care liderul PD ar fi avut-o cu președintele Comisiei de la Veneția. În timp ce serviciul de presă al formațiunii anunță din nou o întrevedere oficială, din imaginile pe care le-a transmis, se vede clar cu în fruntea delegației este Andrei Galbur care îl prezintă ulterior pe Vladimir Plahotniuc lui Giani Buquicchio.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI