(foto) Igor Dodon îl invită pe Klaus Iohannis în vizită în Republica Moldova: I-a transmis o scrisoare prin Ambasadorul Daniel Ioniță

Igor Dodon s-a întâlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

Președintele a trimis o scrisoare Președintelui României, Klaus Iohannis, de a vizita Republica Moldova.

"Prin această scrisoare, i-am transmis domnului Președinte Iohannis invitația mea de a vizita Republica Moldova. Consider că între șefii de stat ai României și Republicii Moldova trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă și constructivă", a scris Igor Dodon pe facebook.

(foto) Igor Dodon îl invită pe Klaus Iohannis în vizită în Republica Moldova: I-a transmis o scrisoare prin Ambasadorul Daniel Ioniță
(Foto: facebook/ Igor Dodon)

"L-am asigurat pe domnul Ambasador de faptul că relațiile moldo-române sunt și vor rămîne a fi fundamentale pentru Republica Moldova, în virtutea vecinătății noastre, a evenimentelor istorice comune și a afinităților culturale pe care le-am avut mereu. Suntem două state independente și suverane, care trebuie să găsească noi oportunități de cooperare respectuoasă și benefică pentru cetățeni. 

Am toată convingerea că numai prin discuții repetate pot fi depășite asperitățile și dificultățile care mai apar în relațiile dintre state sau dintre instituții și mizez pe faptul că Președintele României este deschis să accepte un dialog la Chișinău, în orice perioadă comodă pentru dumnealui", a mai scris președintele.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI