A sosit acum și momentul unui facelift, noile variante ale compactei premium din segmentul Sport Activity Tourer urmând să fie comercializate începînd cu luna martie.
Pub
Faceliftul a schimbat discret imaginea modelelor și aduce modificări în ceea ce privește echipările, dotările și gama de motorizări. Stilistic vorbind avem de-a face cu o creștere în dimensiuni a grilei, ”șorțurile” frontale și posterioare redesenate, în timp ce noile proiectoare de ceaţă LED, opţionale, au fost încorporate în prizele de aer exterioare, excepție făcând modelele PHEV. Farurile – în aranjamentul circular dublu care este deja familiar – sunt disponibile şi ele cu opţiunea de tehnologie LED sau LED adaptivă cu fază lungă antiorbire. Țevile de eşapament ale evacuării au acum o secţiune transversală mai mare, de 90 de milimetri, iar în noua versiune, toate modelele cu motorizare cu patru cilindri au două ţevi de eşapament. În cazul noului pachet M Sport, spoilerul faţă cu design dinamic este alcătuit din trei secţiuni, cu inserţii negre lucioase care încadrează prizele de aer exterioare, în timp ce în cazul difuzorului spate s-a optat pentru o inserţie Dark Shadow care accentuează lăţimea automobilului.
Citește continuarea pe auto-club.top.