(foto) A doua zi de trafic infernal și ambuteiaje kilometrice în capitală. Reacția Primăriei

Nervi și ore în șir pierdute pe mai multe străzi. Deja două zile la rând șoferii se plâng de ambuteiajele kilometrice din capitală. Un motiv al acestora ar fi reparația drumurilor, dar și producerea unor accidente rutiere, care au blocat traficul.

Rețelele de socializare au exploadat în imagini și nemulțumiri privind traficul din capitală. De exemplu, unii șoferi spun că pentru a ajunge din sectorul Ciocana în Centru i-au luat minim o oră.

Pub

Și Candidaul Partidului Unității Naționale, Constantin Codreanu, la funcția de primar al capitalei și-a exprimat indignarea față de ambuteiajele kilometrice. Care potrivit lui, ar fi motivul întârzierilor la Consiliul Electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău și la conferința de presă organizată de Partidului Liberal Reformator.

„Am trăt pe propria mea piele bătaia de joc față de locuitorii municipiului Chișinău, pentru că în plină zi, la 9:45, un candidat care se prezintă independent, dar defapt este candidatul lui Plahotniuc s-a gândit să pornească repararea mai multor porțiuni de drum(...) Am stat blocați alături de alți cetățeni, pentru că acești politicieni sunt bolnavi”, a declarat Codreanu.

Solicitat de UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt al Primăriei Chișinău, Vadim Brânzaniuc, a declarat că se lucrează pe două sau trei străzi doar, un motiv al ambuteiajelor fiind și delegația la nivel de preșidenție. Potrivit lui, noaptea se execută lucrările de frezare,  iar ziua– așternerea stratului de asfalt. Totodată, dânsul a menționat că temperaturile nopții nu permit, la moment, prelucrarea asfaltul.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub