(foto) Stare de urgență în Virginia: Trei morți și cel puțin 35 de răniți, după ce o maşină a intrat în mulţimea de la un miting, iar un elicopter al Poliţiei s-a prăbuşit

Doi ofiţeri ai trupelor de patrulă din Virginia au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit, ei executând o misiune pentru a asigura siguranţa publică în timpul protestelor organizate de naționaliștii albi, din Charlottesville, Virginia, în urma cărora o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite, informează BBC News, citat de mediafax.ro.

(foto) Stare de urgență în Virginia: Trei morți și cel puțin 35 de răniți, după ce o maşină a intrat în mulţimea de la un miting, iar un elicopter al Poliţiei s-a prăbuşit
(Foto: afp.com)

În total, trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma evenimentelor ce au avut loc sâmbătă în Charlottesville, Virginia. În timpul marşului naţionaliştilor de dreapta, o maşină a intrat în mulţime, omorând o persoană, iar doi ofiţeri de poliţie au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit la 11 kilometri de Charlottesville.

Al Thomas, şeful Poliţiei din Charlottesville, a declarat că, pe lângă cele trei persoane decedate, 35 de persoane au fost răinite în confruntările dintre naţionalişti şi contramanifestanţi, mai informează mediafax.ro.

Autorităţile din Charlottesville au declarat starea de urgenţă după ciocnirile violente dintre naţionalişti şi manifestanţii antirasism ce au avut loc în cadrul unui marş privind înlăturarea unui monument al unui general din Războiul Civil american din oraşul Charlottesville.

Oficialităţile statului Virginia au declarat ilegală demonstraţia naţionaliştilor albi "Unite the Right" (Uniţi dreapta).

Președintele Trump a fost criticat de colegii Republicani pentru refuzul de a critica grupările de extremă dreapta, transmite și AFP, citat de UNIMEDIA.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a condamnat public violenţele din Virginia.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.