*/

Filat: Sunt dispus să fac doi pași înapoi

Liderul PLDM, Vlad Filat, este dispus să facă doi pași înapoi și să revină la vechiul Acord AIE, dar cu condiția ca aceasta să fie modificat. De asemenea, premierul susține că atât timp cât partidele politice constituante ale Alianței se află la guvernare, atât timp AIE există. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”, de la postul public de televiziune Moldova 1, notează UNIMEDIA.

Filat: Sunt dispus să fac doi pași înapoi
Premierul, Vlad Filat (Foto: UNIMEDIA/ Igor Vrabie)

„Eu sunt dispus să fac doi pași înapoi doar ca Republica Moldova să meargă înainte. Interesele de partid sunt mai puțin importante decât interesele naționale. Dacă ar fi să revenim la acest acord atunci doar cu condiția ca să discutăm serios modificarea lui, să discutăm despre problemele care sunt în instituții și să facem abstracție de cui i-a revenit o funcție sau alta. Acordul AIE2 a fost o înțelegere ce ține de partajarea funcțiilor, ca să spunem așa cum este, iar din acest acord eu nu am ieșit. În acea zi de 13 nu am vorbit că trebuie să aruncăm țara în haos, ori varianta zero înseamnă - fără Guvern, fără Parlament”, a punctat Filat. 

În context, prim-ministrul a punctat că o eventuală variantă zero propusă de liderul PD, Marian Lupu, ar înseamna instantaneu alegeri anticipate. „Alegerile anticipate reprezintă un risc mare pentru Republica Moldova. Demisia Guvernului înseamnă alegeri anticipate. Eu nu mă țin de funcție, dar mă țin cu dinții de promisiunile față de oameni, integrarea europeană. În cazul în care cineva nu se mai regăseşte în această coaliţie, trebuie să-şi retragă exponenţii săi din Guvern şi să se declare a fi în opoziţie”, a conchis oficialul.

UNIMEDIA amintește că Nicolae Timofti îndeamnă liderii Alianței pentru Integrare Europeană să renunțe la învinurile reciproce și să se așeze la masa de negocieri pentru a păstra integritatea coaliției de guvernare și stabilitatea politică din țară. „PLDM să renunțe la decizia sa unilaterală de ieșire din Acordul AIE, PD să nu mai insiste asura revenirii la așa numita variantă zero, la demisia prim-ministrului și a speakerului, iar PL să-și reconfirme atașamentul față de ideea de păstrare a Alianței”, a menționat Timofti în cadul unui briefing de presă azi dimineață.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI