ora: 11:15, 02 iun 2013 9167 135 Autor: Victoria Dumbravă

Filat face aluzii în adresa PL: Delegaţii celui care acum este în opoziţie vor fi schimbați


Filat face aluzii în adresa PL: Delegaţii celui care acum este în opoziţie vor fi schimbați
Vlad Filat, preşedintele PLDM
Foto: UNIMEDIA / Igor Vrabie
Liderul PLDM, Vlad Filat spune că, indiferent de decizia Curții Constituționale, șeful Agenției de stat „Molsilva” va fi înlocuit. Fostul premier a lăsat să se înțeleagă că în toate instituțiile guvernamentale unde delegările au fost făcute de Partidul Liberal vor avea loc schimbări.

Politicianul a făcut aceste declarații în cadrul unui interviu pentru europalibera.org, transmite UNIMEDIA.

„Categoric, în instituţiile guvernamentale, nu vor rămâne cei care au fost delegaţi de către cel care este acum în opoziţie. Ceea ce ţine de Serviciul de Informaţii şi Securitate, noi nu am avut discuţii, deoarece este o instituţie care nu poate fi partajată sau nu poate fi discutată, sub  aspectul partajărilor politice. Pe noi ne interesează ca această instituţie să fie una funcţională. Şi, în cazul SIS, avem nevoie de reformă. Va fi făcută evaluarea necesară, vor fi purtate discuţiile necesare cu conducerea acestor instituţii şi vom lua decizii”, a subliniat Filat.

Șeful liberal-democraților a mai adăugat că lucrurile stau altfel în cazul șefului de la Molsilva. „Va fi înlocuit. De această dată eu nu văd motive pentru care Curtea Constituţională să intervină şi să decidă, în locul Executivului, cine să fie conducător în această instituţie. Şi, eu în general, sper că instituţiile statului vor activa, pornind de la reglementările legale, nedepăşind atribuţiile funcţionale. Pentru că, în caz contrar, noi vom intra iarăşi într-o zonă de incertitudine şi va trebui categoric să intervenim în a readuce unele instituţii, în cazul dat, vorbim de Curtea Constituţională, în albia constituţionalităţii”, a mai adăugat fostul prim-ministru.

UNIMEDIA amintește că, la mijlocul lunii mai, șeful Agenției de stat „Moldsilva”, Ion Cebanu, delegat de Partidul Liberal, a fost demis printr-o decizie de Guvern. Câteva zile mai târziu Curtea Constituțională a calificat, însă, hotărârea drept neconstituțională.  

Ion Cebanu a fost numit în fruntea Agenției „Moldsilva” la 27 februarie, după ce fostul șef Ion Lupu a demisionat ca urmare a incidentului din Pădurea Domnească, unde, în timpul unei partide de vânătoare, omul de afaceri Sorin Paciu a fost împușcat din imprudență.

Comentarii (135)
  • -5 (39)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    filat pe enertie inca mai conduce guvernul ????nu va rezista sa stea la o parte ,vor fi alegeri anticipate.....
    • +7 (35)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • -9 (31)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • +9 (29)
          Comentariul a fost șters de redacție.
          • +9 (29)
            Comentariul a fost șters de redacție.
            • +1 (9)
              Comentariul a fost șters de redacție.
              • +6 (8)
                Comentariul a fost șters de redacție.
                • +6 (8)
                  Comentariul a fost șters de redacție.
                  • +1 (3)
                    Corect, domnule Filat, nu avem nevoie de mafia adusă de Ghimpu la putere!!!
                    • 0 (0)
                      :D care mafie?
                      holbeaza ochii
                    • 0 (0)
                      :D care Ghimpu?
                      holbeaza ochii
            • -2 (14)
              Comentariul a fost șters de redacție.
              • +5 (7)
                Comentariul a fost șters de redacție.
          • +5 (7)
            Comentariul a fost șters de redacție.
            • -2 (14)
              De acord, oare nu cunoastem noi cum Ghimpu alegea candidaturile...off...cite zeci de mii i-a dat Cebanu, Salaru...
              • +1 (3)
                de parca tu ai fost intermediar, telembeule! Nu vorbi in vant!
          • +5 (7)
            Comentariul a fost șters de redacție.
    • -10 (32)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +9 (25)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • -5 (17)
          Comentariul a fost șters de redacție.
        • +5 (13)
          oooooo ...daaaa, scuze....eu uitasem ca Filat nu are nimic, el e un simplu bugetar cu pantalonii rupti in fund....
      • -3 (19)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • +1 (9)
          Comentariul a fost șters de redacție.
          • -1 (5)
            Comentariul a fost șters de redacție.
    • -11 (29)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +9 (25)
        Comentariul a fost șters de redacție.
  • -8 (36)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • +9 (39)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • -10 (30)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • +10 (24)
          Comentariul a fost șters de redacție.
          • +2 (4)
            Comentariul a fost șters de redacție.
    • +6 (32)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • -8 (32)
        Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
        Chirtoaca in turul I a luat 47% si in turul II 51% asa ca stai calm
        • -10 (28)
          Comentariul a fost șters de redacție.
        • -19 (29)
          Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
          Dacă nu era susținut deschis de PLDM și Filat, nu vedea el primăria cum nu-și vede urechile fără oglindă. PLDM a pierdut multe mandate în consiliu dar l-a susținut pe Dorin, iar pentru asta Ghimpu i-a mulțumit frumos cu cîrdășia și frontul comun cu Plahotniuc împotriva lui Filat. Curva curvă rămîne, și PL sigur va fi în următorul parlament numai că fără Ghimpu la conducere. Dealtfel va fi încă zeci de ani sau înafara parlamentului sau în opoziție.
          • +4 (8)
            Comentariul a fost șters de redacție.
          • +3 (5)
            Comentariul a fost șters de redacție.
          • 0 (0)
            Daca nu era pldm acesta "umflat" ca orezu nu era toata nebunealacare o traim astazi.
    • +2 (6)
      Comentariul a fost șters de redacție.
  • -6 (28)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • +8 (12)
      e drept ce spui tom, dar in orice conflict este unul mai vinovat decit celalalt si pina nu-l identifici pe adevaratul instigator si motivele lui, nu ai facut nimic doar condamnind ambele parti.
    • +9 (11)
      Absotul de acord. Tot souiul de Filati, Voroninini, si Ulici, nu vor face nimic pentru saracii de la sat.
  • -9 (35)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • -9 (29)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +5 (7)
        Comentariul a fost șters de redacție.
  • -2 (38)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • -15 (37)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    Corect dle.Filat. MoldSilva nu este lăsată moştenire de la strămoşi lui PL, sau concret lui Ceban (nu înţeleg de ce nu Ciobanu). În mod de urgenţă schimbat. Mai mult ca atît, CNA şi Procuratura să se autosesizeze, săexamineze cazurile de tăiere ilicită a pădurilor, mai ales din nordul Ţării. Gestionarea instituţiilor de Stat o face nu de CC, dar Guvernul.
    • +3 (5)
      Comentariul a fost șters de redacție.
  • -4 (36)
    Niste cretini avem la guvernare...politicieni de rahat...nustiu ce cuvinte mai merita pentru unul ca Filat

    Sunt cetățean activ
  • -1 (35)
    Omul asta inca mai dicteaza, nu o prins la minte.
  • -9 (29)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • -6 (30)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • -8 (30)
      Comentariul a fost șters de redacție.
    • +7 (11)
      Absolut de acord.
      Cei paltiti de filea, de a pune minusuri, mai scrieti oricare comentarii, sa mai faceti impresia ca mai aveti ceva in cap.
  • -9 (29)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • -7 (29)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +6 (8)
        Comentariul a fost șters de redacție.
    • +10 (28)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +1 (25)
        Nu-ti fa grija de Ghimpu. Sa vedem ce se v-a alege din Filat,ca singur sa nu devina "grupul Filat".
  • +12 (26)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +1 (29)
    Rușine Filat. 1. Recunoști că conduci totul din umbră. 2. Lingăii comuniști și metodele de lucru comuniste le-ați preluat, dar oamenii PL nu vă convin.
  • -6 (18)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • -8 (16)
      Comentariul a fost șters de redacție.
  • -4 (20)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • -7 (17)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +3 (5)
        Comentariul a fost șters de redacție.
    • -6 (16)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • -6 (16)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • -7 (17)
          Comentariul a fost șters de redacție.
          • -7 (15)
            Comentariul a fost șters de redacție.
          • -3 (9)
            Comentariul a fost șters de redacție.
            • +2 (8)
              Comentariul a fost șters de redacție.
              • -2 (8)
                Comentariul a fost șters de redacție.
                • +5 (7)
                  Comentariul a fost șters de redacție.
                  • -4 (8)
                    Comentariul a fost șters de redacție.
                    • +4 (8)
                      Comentariul a fost șters de redacție.
                  • 0 (2)
                    Comentariul a fost șters de redacție.
              • +3 (7)
                Comentariul a fost șters de redacție.
  • -6 (18)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • -3 (21)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • -6 (8)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +5 (7)
        Comentariul a fost șters de redacție.
  • -3 (19)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • -5 (21)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • -5 (21)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • -4 (22)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • -3 (9)
          Comentariul a fost șters de redacție.
          • +3 (7)
            Comentariul a fost șters de redacție.
        • +5 (11)
          Comentariul a fost șters de redacție.
    • +2 (8)
      Comentariul a fost șters de redacție.
  • +2 (26)
    Nu mai sustin pe nimeni, dar de Filat chiar mi-e greata. Acum cine si in a cui buzunar e? (vorba faimosului Ghimpu)
  • +6 (8)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +6 (8)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +8 (10)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +4 (8)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +7 (9)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +6 (10)
    la tara cind le spuneai de "premierul desemnat" ei si-l imaginau pe Carla's Dreams
    • +6 (8)
      Unimedia, voi puteti sa ne oferiti o explicatie, de ce sint stearse atitea comentarii? Care e criteriul pe care nu-l satisfac aceste comentarii? Parca nu am nici injuraturi si cele mai multe sint destul de moderate (nu mai zic ca sint si educative), dar mi le-ati sters pe majoritatea. Cred ca ne datorati o explicatie!!!
      • +3 (3)
        Цензура брат ,вот и все объяснения :) Вот вам и демократия и гласность после прихода демократии к власти :)
  • +8 (12)
    citi lingai de lui Fufulica pe aici ....unimedia depistati va rog profilurile false
  • +2 (6)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • -7 (7)
      Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
      караул, у гимпы честно наворованное отбирают
      • +3 (5)
        Что Лизунчик,проснулся ? Ты уже отполировал до блеска дупло своего хозяина ,хватит сверхурочно лизать ,за это премию не получишь ? :)
  • +8 (10)
    Mesajele declarate spam de Unimedia sant cea m-ai buna dovada de propaganda!
    Tamaia pentru Unimedia este repetarea acestui tip de mesaj!!
  • +8 (10)
    Pilat e un netrebnic. nimic nou. oarea aceasta e o noutate?
  • +7 (9)
    Pilat? da cine e asta? el nu - i are nimic cu guvernul moldav. El nu-i primministru, nu-i ministru. poate s-a aranjat curier la guvern? ce drept are el sa indice ce ministru trebuie eliberat. el presednitele partidului - foarte bine. poate sa se ocupe de problemele partidului. si nu are ce-si baga nasul unde nu-i ferbe oala.
  • +7 (9)
    lasatil bre pe Ghimpu in pace, nu mai este la guvernare, sa vedem ce brinza o sa faceti? eu pot sa va prezic de pe acuma: nici o p..., sa vedem peste vre un an ce o sa mai 3.14-zditi, cine va incurcat ca nu ati facut o p...; Pina acuma va incurcat Ghimpu sa ridicati salariul minimum la 500$, sa scoateti vizele pentru Europa, si multe altele care leam auzit din gurile voastre.
    • +1 (1)
      trebuie sa faca uragan in tazic ca sa nu vada lumea cum fura de le plesnesc buzunarele.
      ___________
      Sa-i sature Dumnezeu de toate!
      asa sa nu mai doreasca nimic...
  • +6 (8)
    Что происходит на про филатовских сайтах ?Почему стираются комментарии ? Что в них такого что не устраивает власть ? Может потому что правда глаза колит ? Грош -цена всей этой пресловутой молдавской демократии ! Как не было ее при коммуняках ,так нет ее и при демократах .
    • +5 (7)
      Эти "демократы" - тоже комуняки. Они скинули свои красные обноски и перевоплотились в жирных, зелёных и синих мух, навешивая лапшу на уши евро комиссарам, что они, дескать, "за евро интеграцию и за интересы граждан". Ряженные разыгрывают этот спектакль, чтобы беспрепятственно распиливать, елейно-келейно, миллионные гранты, безвозвратные кредиты и гуманитарную помощь, идущую миллионными потоками на развитие страны и которая никогда не доходила и не дойдёт ни до одного конкретного гражданина.
      • +5 (7)
        Еще раз повторюсь- здорово Silver размочил это осиное гнездо ! Правда матка ,глаза колит ,вот они и поудаляли все твои комментарии ...
        • +5 (7)
          Sa fie ei sanatosi si sa se bucure, ca au "putere dictatoriala" doar aici, unde-si pot utiliza resursele administrative, pentru anihilarea comentariilor deranjante.
          Abusers detected! :)
        • +2 (4)
          Mai tii minte email-ul meu, pe care i l-am dat lui "prezicatorului si cititorului in stele" pe alt site? Scrie-mi, vreau sa te intreb ceva...Dar o sa-ti fac un mic "interogatoriu", ca sa ma conving, ca tu esti "tu":) Sau fa-mi tu o aluzie, mentionand ceva din conversatiile noastre vechi-stravechi:)
          • +2 (4)
            *i l-am dat "prezicatorului..."
            • +3 (5)
              Помню я незнайку :) Вот тебе еще одна наводка : Почему воинов монахов перечисляли к лику святых ,а простых солдат нет ? И те и другие с оружием в руках защищали сою родину и близких,но только воины монахи перечислялись к лику святых ! Простым солдатам ха это медали и ордена давали ,а монахам нет ... Потому что монах взяв в руки оружия брал на себя и тяжкий смертный грех ,вот по этому они и возводились к лику святых .
              • +1 (3)
                http://unimedia.info/stiri/live-Investirea-guvernului-leanca-61452.html
          • +2 (4)
            Это я Silver,можешь в этом не сомневаться и не переживать :) От переживания печень страдает ,и пора бросать курить ,мало того ты должна помнить чем отличается боец от солдата ("Да уж лучше Юрку Мунтяна. Пусть он им устроит пресс-хату :))")
            • +1 (3)
              Ты меня не понял. Я знаю что здесь и сейчас - это именно ты :) Я давно не курю :P Напиши мне на е-майл, который был мною выложен для "звездочёта" на другом сайте. Есть конфиденциальный разговор...
              • +1 (3)
                Ты дала тогда мыло звездочёту ,но только я его не сохранил потому как выходил тогда не со своего домашнего компа ,вот я его и не сохранил .
          • +4 (4)
            "prezicatorului si cititorului in stele"
            Pretinsul prezicator cica a prezis evenimentele din 7 aprilie,mori de ras:-)
            • +3 (5)
              Oh, yeah?! Colegi de batalii si polemici fructuoase dupa debarcarea dictatorului? Не узнаю Вас в гриме :))
              • +1 (3)
                Salut vechilor prieteni:-)
                • +1 (3)
                  Salut, salut:)
                  "Явки те же, пароли те же, будем начинать всё заново" - cum zicea Lenin intr-un banc, cand a vazut in ce au transformat "neo-comunistii" cauza vietii lui:))
                  Voi face o abtere si voi intra acolo, de unde am plecat din cauza noilor stapani... Continuam acolo, la prima stire.
                  • +2 (4)
                    Iti admir mesajele tale zi de zi:)))
                    • +1 (3)
                      Si eu pe ale tale. Chiar si mega-redactoare a fost confuza, crezand ca suntem una si aceeasi persoana:)
              • +2 (4)
                А мне кажется я его узнал ! Цине марка приетене ...:)
                • +1 (3)
                  :D
                  L-am recunoscut si eu:)
                • +1 (3)
                  Alo!? Treceti pe site-ul "nostru" vechi? Prima stire...
    • +7 (9)
      Aici se tolereaza numai mesajele de lauda la adresa unui singur partid,pluralismul nu mai exista.Nici macat saiturile comuniste nu pun cu zecile minusuri si nu sterg mesajele,dictatura adevarata.
  • +4 (8)
    "И в самом деле, ведь правительство, если память нам не изменяет, было отправлено 5 марта в отставку по подозрению в коррупции. Все правительство, а не только премьер Филат. Так почему же 90% министров из состава того, коррумпированного правительства оказались включенными в состав нового Кабмина?" http://www.nm.md/daily/article/2013/05/31/0102.html
  • +5 (7)
    "Допустим, что к коррупции никакого отношения не имеет Юрие Лянкэ и еще пара человек. А все остальные фигуранты громких коррупционных скандалов с телефонными переговорами? А еще один фигурант из области экологии, имя которого несколько недель назад было у всех на слуху?" http://www.nm.md/daily/article/2013/05/31/0102.html
  • +6 (8)
    La Filea niciodata nu se va coace HARBUZUL .E clar ca buna ziua ca nu este deacord cu Leanca premier si s-a apucat de scormolit fundurile .
  • +2 (4)
    filat este un magar veritabil! era si de ashteptat de la un rahat de calibrul lui! :)
  • +3 (3)
    Nu e cazul de orgolii. Cand omu' de la putere incepe sa aiba orgolii trebuie schimbat. Parerea mea!
  • +1 (1)
    inca nu a inteles omu ca atunci cand ti se flutura cu mana de "la revedere" nu mai e ca si cum ti-ar intinde mana pentru buna ziua!
    -----------------
    e treaba timpului!!!

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri