*/

Experți francezi în vinificație: Calitatea vinului moldovenesc s-a schimbat considerabil

Vinul Moldovei a impresionat cunoscători în domeniu din Bordeaux, regiunea franceză devenită model pentru întreaga lume a vinurilor. Un massterclass urmat de o degustare oficială a Legendei vii a Moldovei a avut loc în Cetatea Vinului (La Cité du Vin), orașul muzeu consacrat acestei băuturi, situat într-una dintre cele mai celebre zone viticole din Franţa. Țara noastră a fost reprezentată de membri ai Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), Proiectul de Competivititate din Moldova, dar și de vinificatori. 

Experți francezi în vinificație: Calitatea vinului moldovenesc s-a schimbat considerabil
(Foto: UNIMEDIA)

Zeci de cunoscători ai vinului și prestigioși experți internaționali au savurat și apreciat „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Pe durata masterclass-ului, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului a vorbit despre terroir-ul Republicii Moldova, despre Vinul Moldovei și despre tradițiile milenare ale țării în ceea ce privește producerea acestei băuturi. 

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: „O particularitate a Republicii Moldova este că se află în partea nordică a viticulturii mondiale și ocupă aceleași latitudini ca și cele mai bune regiuni viticole din Franța. Aflându-se în apropierea Mării Negre, Moldova se situează între paralelele 46 și 48, latitudine similară centrului Franței (Burgundia) și nordului Italiei. Fiecare pagină din istoria țării a lăsat amprente asupra vinificației. În prezent, sectorul vitivinicol este unul strategic pentru economia Moldovei. ONVV va continua să susțină eforturile vinificatorilor de a înregistra noi succese, de a se extinde și de a fi o prezență recunoscută pe piețele externe și pe mesele consumatorilor din întreaga lume.”  

Pub

Condițiile climatice propice din Republica Moldova pentru producerea unui vin care să concureze cu faimoasele branduri europene au fost remarcate și de specialiștii francezi.

Jean-Pierre Xiradakis, participant la degustare: „Calitatea vinului s-a schimbat considerabil. Nu se simte influența baricului în care a fost maturat. Vinul Moldovei are caracteristici diferite de cele din Bordeaux. Vinul are echilibru, are șarm, are arome și se pliază pe gustul gurmazilor. Sepajul autohton îi conferă arome și gusturi complet diferite și în asta găsesc tipicitatea vinului.” 

Kevin Smith, participant la degustare: „M-au impresionat vinurile Moldovei. Sunt diferite de cele din Bordeaux, pentru că soiurile de struguri sunt diferite. Vinurile au un gust deosebit de cel cu care ne-am obișnuit aici în Bordeaux. Am fost plăcut surprins să descopăr Republica Moldova, o țară despre care știu acum mult mai multe.” 

Christophe Chateau, participant la degustare: „Ador vinurile. Am descoperit pentru mine Republica Moldova. A fost o surpriză foarte plăcută. Aveți niște vinuri roșii excelente. Sunt similare celor din Bordeaux sau Burgundia.” 

Emil Druc, ambasadorul Republicii Moldova în Franța: „Regiunea Bordeaux este o poartă, o fereastră de deschidere către lume în domeniul vinificației. Noi producem vin și trebuie să promovăm imaginea vinului ca un element al culturii. Este un atu pe care trebuie să-l folosim și care merge alături de obiectivele economice.”

 

Mastercass-ul, organizat cu ocazia Zilei Naționale a Vinului, a culminat cu degustări oficiale la o serie de restaurante, iar înaltele aprecieri din partea specialiștilor din Bordeaux vin să susțină reforma inițiată acum cinci ani în domeniul viticulturii din Republica Moldova și realizată cu sprijinul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Sergiu Botezatu, manager superior de proiecte, USAID Moldova: „Pentru prima data vinificatorii din Republica Moldova sunt invitați la Cité du Vin. Dacă facem o analiză la capitolul vinificație, Republica Moldova este totalmente integrată cerințelor comunității europene. Sectorul a găsit curajul necesar, a fost creat Oficiul Național al Viei și Vinului – reprezentantul sectorului. Toate aceste eforturi au rezultat într-un succes extraordinar, ca să demonstrăm lumii întregi că Vinul Moldovei poate avea succes chiar în inima vinificației mondiale.”

Acum Vinul Moldovei ocupa un loc onorabil în Cité du Vin alături de ţări precum Franţa sau Italia. Cele două evenimente au fost organizate în cadrul parteneriatului semnat, anul trecut, între Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și Cetatea Vinului din Bordeaux (Franța). Documentul prevede că, timp de trei ani, Republica Moldova va livra către La Cité du Vin un stoc de 2.500 de sticle de vin (alb, roșu, rosé și spumant) produse de diverse companii autohtone. De asemenea, ONVV va oferi organizatorilor din Oraşul Vinului materiale informaţionale cu privire la turismul vitivinicol din Moldova, va organiza diverse degustări în toate spațiile de alimentație publică ale oraşului, va organiza ateliere și întâlniri pe subiectul Vinului Moldovei. La rândul său, managementul Oraşului va oferi ONVV spaţii comerciale pentru încheierea tranzacţiilor şi va facilita organizarea expoziţiilor tematice de vin şi turism vinicol pentru Vinul Moldovei, ceea ce va permite promovarea turismului în general și a valorilor culturale naționale.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI