ora: 11:18, 02 mai 2017 4764
Autor: Eugen Durbala

Dorin Chirtoacă suspendă contractul cu firma care urma să amenajeze parcările din capitală


Dorin Chirtoacă suspendă contractul cu firma care urma să amenajeze parcările din capitală
Foto: UNIMEDIA

Primăria capitalei a suspendat contractul cu firma care urma să amenajeze parcările din capitală. Despre aceasta a anunțat primarul capitalei Dorin Chirtoacă, care spune că a expediat o scrisoare firmei în acest sens.

Pentru că acest contract a fost semnat fără aprobarea CMC, Primăria putea fi întrebată, nu era nevoie să așteptăm un an și jumătate și o calamitate naturală. Nu a fost discutat subiectul, este ceva în neregulă”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Potrivit edilului, suspendarea contractului este pe termenul desfășurării cauzei penale, cumulativ.

„Compania dacă spune că a învestit 400 de mii de euro, trebuie să fie aici să răspundă la întrebări. Ei ar trebui să-și prezinte punctul de vedere, dacă este vorba despre constatarea unor ilegalități la desfășurarea licitației. Nu poate fi vorba despre prejudicii care să confirme”, a mai adăugat edilul.

UNIMEDIA amintește că viceprimarul municipiului Chişinău, învinuit în dosarul parcărilor cu plată, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. 

La 25 aprilie, CNA a reținut șapte persoane care sunt cercetate penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz într-un dosar de corupţie ce vizează selectarea companiei ce urma să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în Chișinău.

Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru
  • +2 (2)
    Mare cotcar e Dorin Chirtoaca.A suspendat contractul,crede ca va fi absolvit de pedeapsa.Abea acum,peste 1,5 ani a observat ca ceva nu e in regula cu contractul.Daca nu se implica CNA,nu "observa" nimic si devenea milionar.

×
Social
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA