ora: 11:05, 16 apr 2013 7172 20

Dodon s-a întâlnit cu Filat


Dodon s-a întâlnit cu Filat
Igor Dodon, președinte PSRM
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie
Deputații socialiști s-ar fi întâlnit ieri cu premierul desemnat pentru a negocia despre votarea unui nou Cabinet de miniștri. Igor Dodon scrie pe blog că după această întrevedere nu și-a schimbat viziunea.

„Acum o săptămînă am anunţat că noi, socialiştii, am fi votat doar un prim-ministru tehnocrat. Chiar dacă am făcut acea declaraţie, încă mai suntem uneori acostaţi cu diferite apropouri şi oferte politice. Ieri, în cadrul unei întîlniri cu candidatul desemnat la funcţia de premier, Vlad Filat, ni s-a cerut opinia referitor la votul de încredere din partea grupului parlamentar al socialiştilor. I-am spus şi domnului candidat şi repet încă o dată public – nu-l votăm pe Vlad Filat. Nu-l votăm, deoarece este liderul unui partid compromis şi întruchipează fosta AIE chiar şi după destrămarea acesteia”, scrie Dodon pe blog. 

La fel, acesta a enumerat și ce fel de guvernare își dorește pentru următoarea perioadă

Dodon, contra candidaturii lui Filat: Decizia o va lua partidul

Comentarii (20)
  • +2 (2)
    Shtanga ))
    • +3 (5)
      SEmne bune....că Filat nu cedează postul de Procuror lui Plahotniuc!
      • -4 (8)
        da da
        vama are, fisc are, mai are, justitie are, presedentie are, guvenr are, i-a mai ramas procuratura si atunci de la inaltimea turlei sale poate sa se cace si in gura voastra
        • 0 (2)
          Foarte bine ca sint oameni cu care se poate de gasit compromis !
          Hai Dodon ca poti fi si destept !
          Credem intr-o noua alianta.
          • +2 (2)
            Respect pentru d-ul Filat pentru ca are rabdare sa se intilneasca cu fiecare in parte si sa aiba discutii fructuoase, cu siguranta vom iesi din criza politica cu dumnealui !
            • +3 (3)
              Haha, rau ca Dodon nu intelege ca daca nu-l voteaza pe Filat, vin anticipatele si atunci nu va trece nici pragul.
              Credeam ca Dodon e cit de cit destept si va accepta aceasta candidatura macar pentru binele tarii, insa...pentru socialisti buzunarul e mai important, interesul tarii ramine in ultimele rinduri.
              • +3 (3)
                Ma intreb, pe cine ar propune Dodon si ar accepta majoritatea deputatilor? Nu exista asemenea candidaturi, insa Vlad Filat ramine a fi unul dintre putinele persoane ce se pot intr-adevar descurca cu conducerea cabinetului de ministri. Are toate capacitatile necesare si e un lider pe cinste, o persoana exceptionala si ca OM si ca POLITICIAN.
                Ma bucur ca pe parcursul guvernarii a demonstrat ca vrea sa dezvolte acest stat, ce a si facut. Prin asta cistigind increderea cetatenilor.
                • +2 (2)
                  Dodon partidul si l-a schimbat, dar in suflet tot comunist corupt a ramas.
                  • +2 (2)
                    Chiar, aici bine ai nimerit-o, tot comunist a ramas. Tot politician ce pentru putere e gata sa linga orice.
                    Nu inteleg de ce nu voteaza, doar cunoaste foarte bine faptul ca nu va obtine niciodata ceea ce vrea el.
                    Cunoaste foarte bine ca Vlad Filat este persoana potrivita la aceasta functie. Chiar si in cele mai murdare situatii dumnealui a iesit curat. Ma bucur ca este unul dintre primii politicieni ce intr-adevar au intreprins ceva pentru viata cetatenilor, intr-adevar au facut schimbari. Bravo!
                    • +2 (2)
                      Vlad Filat e singurul politician capabil sa conduca cu succes cabinetul de ministri. Dumnealui este exceptional, si ca politician, si ca om. Mereu a dat dovada de barbatie, pentru ce il si respect. Nu va trada niciodata, asta e sigur. E in relatii foarte bune cu liderii europeni, ceea ce este un plus enorm pentru cursul nostru european si pentru sustinerea din partea altor state. E PREMIERUL DE CARE AVEM NEVOIE!
    • -1 (5)
      Bravo, dom. Dodon, nici o palma de pamint dusmanului.

      Sunt cetățean activ
  • +4 (6)
    Daca promitea integrare euroasiatica, Dodon poate ca l-ar fi sustinut pe Filat.
    • +2 (4)
      Naiv să crezi că sunt interesaţi ei de o careva integrare, fie euroasiatică fie UE. Asta aşa pentru proşti bodogănesc.
      De parcă Ghimpu cînd zicea "aşa cu contrabandişti, cu reideri, cu mafioţi să ajungem în UE şi apoi mai vedem" oare el credea cu adevărat că UE ne va primi cu aceste "perle"?
      Sau poate credea că aceşti contrabandişti,reideri şi mafioţi vor în UE?
      După dezvăluirile de ieri de la PROTV vedem în ce crede el, în teoria celor 4 mandate
  • +2 (2)
    6lui plohotniuc, Dodon, o face pe independentul!... Comedie :):):)...
  • +3 (3)
    Dodon sa se ia de mana cu Ghimpu - ambii sunt acum in aceasi barca impreuna cu PSD, PCRM etc., se împotrivesc nu atât lui Filat, ci nu doresc sa fie ales un guvern Filat, care sa reușească semnarea la Vilnus a acordurilor de ASOCIERE a RM la UE, căci asta ar împiedica planurile lor de "uniri" cu "frații mai mari" - ori in județele României, ori in UV sau UEA. Desi nu se vad in ochi - Dodon, Ghimpu, Chirtoaca si Voronin sunt ALIATI contra nu atat a lui Filat, cat contra R.Moldova, a apropierii de UE. Stiu foarte bine cat de greu va fi de trait in caz de esec al ASOCIERII, cand UE, SUA nu va mai da sute de milioane de granturi, credite, ajutoare, dar asta nu le pasa... Ei isi fac interesele lor fata de "papusarii" lor din interiorul si exteriorul RM.
  • +2 (2)
    si tu mai Dodoane, pe cine intruchipezi ?
    nu ca tin partea lui Filat, dar sa nu-l votezi , mai Dodoane si gata.
    si inca ceva, dupa anticipate, de fapt de acum poti sa incepi sa=ti cauti un job, caci in viitorul parlamemt nu vei fi prezent.
  • -1 (1)
    "dodon sa intilnit cu filat" da ce sint homosexuali ...? bombonel si chishtok
  • 0 (0)
    Sa vina odata 2014 si rumenul asta de Dodon,sa dispara de pe scena politica,sa-l mai vedem doar prin parcuri,pe la manifestati ca si Brega!!!Nimic nu publica pe blogul personal,daca nu este lins intr-un loc,votati-l si sa zis cu presa scrisa!!!Gunoi sovietic!!!!
  • 0 (0)
    Filat a incercat oare sa-l cumpere si pe Dodon cu 7 milioane?
  • 0 (0)
    Dodon este o persoana periculoasa pentru Moldova.Dodon este finantat de Curghinean omulrusiei care conduce o miscare unionista -Uniunea sovietica-2

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri