*/

Dodon crede că „Leancă este convenabil pentru grupările oligarhice”

Igor Dodon consideră că aflarea lui Iurie Leancă în funcția de prim-ministru este convenabilă pentru europeni, dar și pentru grupările oligarhice din țară. Acest subiect a fost abordat de președintele Partidului Socialiștilor în cadrul unui interviu pentru radio „Europa Liberă”, transmite UNIMEDIA.

Totodată, liderul PSRM consideră că ambițiile personale ale liderilor partidelor ar putea provoca alegeri anticipate după Summitul Parteneriatului Estic. Potrivit lui, până la Vilnius riscurile politice sunt prea mari.
 Dodon crede că „Leancă este convenabil pentru grupările oligarhice”
Leancă și Dodon (Foto: UNIMEDIA/ Igor Vrabie)

Igor Dodon declară că Iurie Leancă în funcţia de prim-ministru este convenabil pentru multă lume. „Este destul de convenabil europenilor, care, comparativ cu Filat, nu va face jocuri, nu ştiu pe unde, cu Şevciuk, pe la fotbal, pe la muntele Athos şi aşa mai departe. Este destul de convenabil pentru cei care dirijează cu diferite circuite economice, printre care și Vlad Plahotniuc. Eu cred că el este convenabil pentru multă lume. Domnul Leancă este convenabil pentru grupările oligarhice. Este convenabil pentru cei care încearcă să ne integreze, contrar voinţei poporului, în Uniunea Europeană”, a evidențiat socialistul.

Acesta este de părere că poporul trebuie să fie întrebat în cadrul unui referendum dacă își dorește să se integreze în UE.  „De ce nu mergem la cetăţeni să întrebăm: „Oameni buni, în ce parte ne integrăm? În Est sau în Vest?”. Niciodată în ultimii 20 de ani un astfel de exerciţiu nu a fost în Republica Moldova. Au fost doar speculaţii politice”, afirmă președintele PSRM.

Potrivit lui, probabilitatea alegerilor anticipate este destul de mică, însă totul va fi mai clar după summitul de la Vilnius. „Puţin probabil ca partidele de la guvernare să nu încerce să profite de avantajele politice, bonusurile politice pe care ar putea să le ofere Uniunea Europeană. Nu cred că vor fi avantaje mari economice şi pentru cetăţenii simpli, dar avantaje politice pentru a mai merge o dată în alegeri şi a spune: „Uite noi putem să...”, promisiuni, acestea cred că vor fi utilizate”, a punctat Igor Dodon. 

În context, socialistul prevede anumite tensiuni în coaliția de guvernare. „Până la Vilnius este riscant. Riscurile politice sunt foarte mari pentru orişicare dintre ei, dacă vor încerca să joace, din nou, nu ştiu cu cine, pentru a-l demite pe unul dintre cei doi care sunt în fruntea la două instituţii, este foarte riscant. După Vilnius cred că am putea avea o situaţie. De aceea actuala guvernare, până la Vilnius, probabil, va rezista. Vilniusul este la sfârşitul lunii noiembrie, vor fi făcute unele promisiuni şi vor din date unele avansuri, inclusiv politice, din nou, fără rezultate concrete pentru cetăţeanul simplu”, a adăugat acesta.

Dodon a vorbit și despre riscurile politice dacă promisiunile făcute nu sunt îndeplinite. „Aceasta este cea mai mare greşeală şi le-am explicat-o şi europenilor, şi americanilor, şi celor de la guvernare: voi faceţi promisiuni, creaţi aşteptări, aceste aşteptări nu se cristalizează în nimic concret şi cetăţeanul simplu nu poate foarte des să audă că iată mâine va fi bine, mâine va fi bine şi aşa mai departe. Îi mai trebuie ceva rezultate concrete. Dacă până la alegeri, nu va fi acordat regimul liberalizat de vize şi nu vor fi careva rezultate concrete, credeţi-mă: catastrofa politică a celor care au făcut aceste apropouri şi avansuri pentru cetăţeni va fi enormă, cetăţenii nu vor mai crede”, a concluzionat sursa citată.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI